Provocare la responsabilitate pentru toți politicienii

Toți cei care țin cu adevărat la bunăstarea românilor, dincolo de gesturi politice meschine și declarații sforăitoare, ar trebui să adere fără rezerve la Pactul propus de Partidul Social Democrat, prin vocea președintelui său, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă.

PSD Gorj susține în totalitate Pactul Național pentru Bunăstarea Românilor, a cărui semnare de către toate forțele politice ar reprezenta o garanție pentru cetățenii acestei țări că majorările de pensii și salarii, precum și calendarul creșterii planificate a acestora până în 2021, vor fi respectate, indiferent de culoarea politică a formațiunilor care ar putea guverna România, în următorii ani.
Românii trebuie să aibă siguranța că vor fi respectate legile deja votate în Parlament, că indemnizațiile de hrană, voucherele de vacanță, sporurile, primele și bonusurile nu vor fi tăiate, așa cum s-a întâmplat în 2010 cu salariile și pensiile oamenilor. De asemenea, mediul privat are nevoie de garanția că nu vor fi eliminate facilitățile acordate de Guvernul PSD și că programele pentru dezvoltarea antreprenorilor vor fi continuate.
Este momentul ca toți politicienii să pună interesul național deasupra intereselor politice sau personale, să dea dovadă de maturitate și responsabilitate politică, și să semneze acest Pact esențial pentru viitorul României. Semnarea acestui document ar reprezenta un gest politic care ar dovedi onestitatea Opoziției, dorința acesteia de a guverna în interesul românilor.

Biroul de presă al PSD Gorj

loading...
Loading...

Citește și

LIDERUL PSD Gorj, ANUNŢ legat de VOTUL pentru NOUL GUVERN

Mihai Weber a anunţat, pe pagina de socializare, că PSD nu va vota noul guvern …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: