PSD nu se poate decide, între „Cipriano Ronaldo” și „Adriano Neymar”, pe cine sacrifică în confruntarea cu „Messi” Romanescu! Gabriel Coica, candidatul ProRomânia la Primăria Tg-Jiu!


Pro România filiala Gorj a stabilit, joi, candidatul care va intra în cursa electorală pentru funcția de primar în municipiul Tg-Jiu, iar organismul de conducere al organizației județene a decis să nu facă alianță cu PSD la alegerile locale.
PSD Gorj a amânat, din nou, desemnarea candidatului la Tg-Jiu, deși secretarul executiv al filialei anunțase că liderii Weber și Popescu vor decide, până cel târziu joi după-amiaza, numele pe care social-democrații îl vor susține în competiția electorală din iunie.

Tânărul afacerist Gabriel Constantin Coica a fost desemnat de Pro România candidat la funcția de primar al municipiului Tg-Jiu. Decizia a fost validată în forul de conducere al organizației județene condusă de deputatul Alin Văcaru. Mai mult, filiala județeană a partidului a hotărât să nu meargă pe liste comune cu PSD în Gorj.
Partidul lui Ponta și-a fixat candidații și în comunele Dănești și Jupânești, însă cel mai controversat nume este cel al lui Vasile Moșoiu, susținut de Pro România pentru Primăria Drăguțești. Moșoiu a mai fost primar la Drăguțești, însă i-a fost încetat mandatul, înainte de termen, din cauza unei condamnări penale cu suspendare pentru conflict de interese, infracțiune comisă din postura de primar.

Pesediștii caută ”varianta cu șansele cele mai mari”

Social-democrații gorjeni, însă nu au anunțat candidatul la funcția de primar al municipiului Tg-Jiu deși, se aștepta nominalizarea acestuia în după-amiaza zilei de joi, când liderii organizației județene urmau să se întâlnească cu cei trei posibili candidați, Adrian Tudor, Aurel Popescu și Ciprian Florescu.
Întrebat dacă s-a decis asupra persoanei pe care PSD o va susține pentru fotoliul de primar la Tg-Jiu, deputatul Mihai Weber, președintele filialei Gorj a social-democraților a declarat că ”nu încă”.
”Lucrurile au început să se cam așeze pentru toate localitățile și eu cred că maxim săptămâna vom avea, în toate cele 70 de UAT-uri desemnați candidații pentru funcția de primar.
Fiind cel mai important, trebuie să luăm decizia cea mai corectă, dând la o parte frustrări, supărări, simpatii… Sunt trei candidați care au rămas în selecția finală (…) sigur, una dintre persoane este cea pe care ați menționat-o (Ciprian Florescu – n.r.) cu șanse foarte mari, dar trebuie să alegem exact varianta cu șansele cele mai mari. Noi trebuie să câștigăm și, așa cum sunt prezentate datele, mai e puțin de interpretat la anumite măsurători, dar avem șanse foarte mari ca să recâștigăm Primăria Tg-Jiu”, a precizat Weber, la Accent TV.

Loading...

Citește și

FOTO. Iată cine este TÂNĂRUL INFECTAT CU CORONAVIRUS! Primarul de la Prigoria confirmă că și iubita acestuia este în autoizolare la Tg-Jiu.

Primarul comunei Prigoria a declarat că tânărul infectat cu coronavirus este S. S., în vârstă …

2 comentarii

  1. Cei care conduc PSD ul sunt m ai prosti decât Dancila, pai cum poți sa desemneze doi maimuțoi sa candideze pentru o primărie care este nr 1 in județ, aici este vorba de alegeri nu de numire ba cretinilor din PSD, ați m ai venit in urma cu 4 ani cu o maimuța care este ajunsă acolo datorită banilor, o săi voteze moartea numai așa ajung cei doi primari

  2. Decide Targu Jiu in locul psd: pe nimeni. E mai bine pentru municipiu. Valabil si pentru CL, CJ si Presedimte CJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.