duminică , 15 decembrie 2019 - 2:02

Pumnale de Florența!

pandurii

AC Fiorentina – Pandurii Târgu Jiu 3-0 (2-0)
Stadion: „Artemio Franchi” (Florența), spectatori 15.000
Marcatori: Joaquin ’26, Matos ’34 şi Cuadrado ’69.
Fiorentina: Neto – Tomovici, Rodriguez (Roncaglia ’64), Compper, Alonso – Bakici, Borja Valero (Aquilani ’73), Fernandez – Joaquin, Matos (Cuadrado ’60), Iakovenko. Antrenor: Vincenzo Montella.
Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Unguruşan, Erico, Paraskevas, Momcilovici – Breeveld, Anton – Dos Santos (Nicoarã ’46), Eric (Distefano ’80), Ciucur (Buleică ’46) – Matulevicius. Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Fernandez ’48, Compper ’66, Cuadrado ’73 / Anton ’56, Paraskevas ’76, Breeveld ’89
Arbitrii: Miroslav Zelinka – Ondřej Pelikán și Patrik Filipek; Petr Ardeleanu și Radek Příhoda –adiționali; Krystof Mencl -arbitru de rezervă (toți din Cehia)
Delegat UEFA Nodar Akhalkatsi (Georgia), observator pentru arbitrii Johannes Reijgwart (Olanda)

Pandurii a suferit aseară primul eșec în deplasare din cupele europene. Lidera grupei E a Ligii Europa, AC Fiorentina, le-a administrat pandurilor lui Pustai cea mai drastică înfrângere din această stagiune, scor 3-0, deși formația din Florența a început partida doar cu 3 titulari.

Dorința și sperența nu au fost de ajuns pentru Pandurii să obțină „un rezultat meritoriu” (după dorința lui Cristi Pustai), în fața mult mai galonatei Fiorentina. Deși începutul de meci a aparținut formației gorjene, care a irosit două bune ocazii prin Eric și Ungurușan, florentinii au fost cei care au punctat primii, la cea dintâi actiune. Astfel, în minutul 26, Joaquin s-a distrat la propriu cu defensiva pandură, apoi a finalizat cu un şut de la 7-8 metri. După doar 12 minute, gazdele și-au mărit avantajul, grație unei mari greșeli în defensiva Pandurilor a lui da Silva, speculată de Matos, care a înscris după ce şutul său iniţial a fost blocat de Stanca. Era deja 2-0 la pauză, iar zarurile fuseseră aruncate. Debutul părții secunde a copiat parcă scenariul din primele minute ale actului I, cu Pandurii din nou la timonă și creându-si câteva ocazii de gol irosite pe rând de Buleică, Nicoară sau Eric. Din păcate, și restul poveștii a decurs aproape la fel ca în primul mitan, cei care au reușit sa-și treaca numele pe lista marcatorilor fiind tot Fiorentina, Cuadrado înscriind pentru 3-0 cu un şut din interiorul careului, după o pasă de la Iakovenko. În ciuda ultimelor eforturi ale oaspeților de pe „Artemio Franchi” de a marca măcar golul de onoare, cei care puteau să mai puncteze au fost tot componenții formației La Viola, care au nimerit bara mai întâi în minutul 74 prin Yakovenko, apoi prin Cuadrado în minutele de prelungire. Ultimul fluier al “centralului” ceh Zelinka a consemnat o victorie clară, dar cât se poate de meritată pentru Fiorentina în fața pandurilor. De data aceasta, un modest David (din Târgu Jiu) nu s-a mai putut opune lui Goliat (din Florența), garnisit de jucători de valoare atât în dreptul băncii, cât și în dreptul titularilor… Cu Pandurii având pentru prima oară în fața sa o echipă de top european, s-a demonstrat că dorința este “surclasată” foarte usor de putiință. În altă ordine de idei, elevii lui Cristi Pustai și-au depăsit déjà cu mult statutul, iar peste un loc 3 în grupa E a Ligii Europa nu se poate trece.

Reactii după meci

 

„E foarte greu să iei punct sau puncte de la Florenţa. Am întâlnit o echipă care a marcat de 4 ori împotriva lui Juventus, revenind de la 0-2. Am avut ocazii, însă apoi am greşit foarte mult. Fiorentina aduce foarte mulţi jucători în zona centrală, iar noi n-am reuşit să blocăm la primul gol. N-am vrut să ne apărăm, am forţat şi la 2-0, cînd am ratat iar şansa de a intra în meci. Plecăm cu 0 puncte de aici, dar eu cred că echipa noastră a arătat că îşi merită locul în Europa League. Vom încerca să obţinem locul 2, dar cred că deja ne-am depăşit condiţia. M-ar mulţumi şi locul 3, pentru ca ar însemna să mai aducem nişte puncte României. Important este să obţinem o clasare bună în campionat, pentru a putea reveni şi în ediţia următoare.” Cristi Pustai, antrenor Pandurii Târgu Jiu

 

„E ghinion, am avut 5 ocazii, dintre care 3 foarte, foarte mari. Dacă nu reuşeşti să marchezi este greu să mai ţii pasul cu o asemenea echipă. Am început şi a doua repriză foarte bine. Meritam să marcăm 1 sau 2 goluri. La tehnicitatea cu care se laudă Eric ar fi trebuit să marcheze. Nu ne-a intrat nimic astă-seară. Am avut mari speranţe, dacă am fi deschis scorul poate era altfel. Oricum eu sunt mulţumit de ceea ce am reuşit în această campanie europeană. Speranţa moare ultima şi în grupă.” Marin Condescu, președinte C.A. Pandurii Târgu Jiu

 

„Mi-a plăcut Pandurii. Ne-a pus în dificultate în prima parte. Fiorentina a meritat victoria, dar Pandurii a fost o echipă bună.” Vincenzo Montella, antrenor AC Fiorentina

loading...
Loading...

Citește și

Etapă cu ghinion pentru echipele din Gorj. Pandurii a fost învinsă în minutul 90+7 iar Viitorul a făcut egal după ce a avut superioritate numerică

ASU Poli a fost superioară pe toată durata jocului în faţa echipei Pandurii, una plină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: