Pustai: „Nu suntem în criză”

pustai

Chiar dacă jocul echipei sale este încă departe de cel arătat anul trecut, fiind penalizat direct prin căderea de două poziții din clasamentul Ligii I, antrenorul Cristi Pustai crede că obiectivul Pandurilor din acest sezon este cât se poate de realizabil. Tehnicianul grupării gorjene nu vede acum deloc un moment de criză, ci mai degrabă crede că este vorba „doar de o perioadă mai grea”, ce poate fi depășită. Pustai visează încă la 60 de puncte până la finalul campionatului, bilanț ce ar aduce din nou Pandurii în Europa: „Nu pot spune că suntem în criză. Eu sunt primul care crede în şansa noastră şi îmi mențin părerea că ne vom atinge obiectivul. Trecem doar printr-o perioadă mai grea. Linia finală se trage în luna mai. Este adevărat, am făcut puţine puncte pe acest început de an, dar sper să trecem de bariera de 40 de puncte cât mai repede. Din aproape în aproape ne propunem 40, 50 şi apoi 60. Iar când ajungem la 60 de puncte e aproape sigur că vom juca în Europa”. Privind direct către clasamentul Ligii I, dar și către viitoarele confruntări, antrenorul Pandurilor încearcă să-și argumenteze ideea despre cât de echilibrată este lupta pentru un loc de cupe europene. Cristi Pustai își leagă cele mai mari speranțe pentru îndeplinirea obiectivului de următoarele etape de campionat: „Pentru locul IV ne luptăm patru echipe. CFR joacă la Corona, e posibil să ia trei puncte, deci nu au ieşit din cursă. Plus că mai e şi meciul direct cu noi, de la Târgu-Jiu… Iar acum suntem practic trei echipe la un punct distanţă, e devreme să spunem că și noi ne-am îndepărtat de obiectiv. Urmează după jocul de luni, încă trei meciuri foarte grele pentru Pandurii, şi apoi un nou calup cu meciuri cu echipe pe care în tur le-am învins. După meciul cu Mediaş, vedem”, concluzionează antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu.

loading...
Loading...

Citește și

Pandurii cere explicaţii la FRF în privinţa transferurilor

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-a adresat preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.