duminică , 15 septembrie 2019 - 17:22

Râsu’-plânsu’! Poliția și inspectorii de sănătate publică trebuie să facă lumină: piciorul cangrenat e al lui nea Gogu sau al unui „strigoi”?


O postare pe rețelele de socializare a unui caz social, prin care o asistentă medicală comunitară voia să demonstreze ce cazuri grave tratează (?!) în comună, era, de fapt, o încercare eșuată de spălare a imaginii primarului Ionuț Stan de la Albeni. Episodul, pe cât de grotesc pe atât de tragic, relatat în presa locală, a fost construit pe suferința a doi bătrâni, unul dintre ei prăpădindu-se înainte ca fotografiile cu piciorul său cuprins de o cangrenă să fie făcute publice. Cazul e de ospiciu, însă, deocamdată, doar poliția și Direcția de Sănătate Publică fac cercetări.

De aici începe circul

La finele săptămânii trecute, pe 15 februarie, presa locală relata despre un caz de-a dreptul cutremurător de la Albeni: o asistentă medicală comunitară a postat pe o rețea de socializare imagini șocante cu boala de care suferă un vârstnic din localitate.
Asistenta Alexandra Bularda, prietena de familie a primarului Ionuț Stan, a făcut publice, pe 14 februarie, mai multe fotografii cu piciorul cuprins de cangrenă al bătrânului, ca o demonstrație a muncii ei și ca o justificare în fața reproșurilor că asistenții medicali comunitari, angajați de primar, nu-și fac treaba. Imaginile erau însoțile de un mesaj de mulțumire adresat câtorva familii din comună și primarului Stan, ”care ne sprijină în toate demersurile necesare pentru ajutarea persoanelor aflate în dificultate”.

Printre cele 16 imagini, erau și unele cu lucrări de amenajare și curățenie într-o încăpere sărăcăciosă, cel mai probabil camera bătrânului cu cangrenă la picior pe care asistentele medicale comunitare îl tratau și voiau să-i facă un trai mai bun. Curios este că, după câteva ore, postarea dispăruse de pe contul personal al asistentei Bularda, nu înainte ca imaginile să ajungă la presă, iar cazul să fie comentat de un medic specialist care, după ce a văzut fotografiile a recomandat internarea de urgență a persoanei respective, existând pericolul ca piciorul să-i fie amputat.

Tragi-comedie născută din prostie

Numai că…persoana care necesita internare de urgență nu mai era în viață, iar ”bolnavul”, la care se referea asistenta medicală comunitară, nu avea nimic la picior.
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Gheorghe Lungescu are aproape 70 de ani și a locuit, până acum ceva vreme, într-o camera în casa fratelui său. Între cei doi relațiile erau extrem de tensionate și Gogu, așa cum îl știu sătenii, nu-și mai găsea locul în casa fratelui, care încercase în toate felurile să-l dea afară. După acțiuni în instanță, reclamații la poliție și mai toate organele statului, primarul Ionuț Stan i-a găsit un loc în barăcile insalubre de la marginea localității unde mai stau câțiva asistați social.
Cum era prilej de imagine pentru primar, culegătorii de scame ai acestuia s-au încolonat să facă un pic de curățenie în camera în care urma să locuiască bătrânul, iar momentul a fost imortalizat și imaginile postate pe Facebook. Cum povestea trebuia să aibă o încărcătură emoțională mai mare, Alexandra Bularda a inserat printre acele fotografii și imagini cu așa zisele afecțiuni medicale ale bătrânului, adică piciorul cangrenat al acestuia, iar asistentele medicale comunitare îl tratează la domiciliu.
În realitate, în imagini se poate observa o diferență evidentă între încăperea amenajată pentru bătrân și cea în care se află persoana cu afecțiunea la picior. Mai mult, persoana respectivă pare a fi…o femeie, după trăsăturile feței și după vestimentație.

De fapt, în fotografia, făcută nu cu mult timp în urmă, apare o femeie de 88 de ani, decedată pe 4 februarie, mai exact cu zece zile înainte ca imaginea să fie făcută publică, iar Gogu Lungescu nu are o stfel de afecțiune la picior.
Poliția a intrat pe fir, iar oamenii legii au deschis o anchetă cu privire la situația sinistră și, potrivit unor surse, unul din membri familiei bătrânei a recunoscut că în fotografii e piciorul femeii.

Din primele informații și Direcția de Sănătate Publică efectuează verificări în acest caz, instituția fiind cea care monitorizează și evaluează activitatea de asistență medicală comunitară.
Trebuie spus că asistenții medicali comunitari, potrivit legii, administrează tratamente în limita competențelor profesionale, numai conform prescripției medicului de familie sau a medicului specialist și sunt obligați să anunțe imediat medicul de familie sau serviciul județean de ambulanță atunci când identifică în teren un beneficiar aflat într-o stare medicală de urgență.
La Albeni, Poliția și DSP Gorj trebuie să stabilească dacă asistenta Alexandra Bularda a procedat contrar prevederilor legale, de dragul primarului Ionuț Stan, prietenul său de familie, care are nevoie de reabilitarea imaginii în fața comunității.

loading...
Loading...

Citește și

TENSIUNI MARI în CEO. Mineri cer ORGANIZAREA de PROTESTE

Gabriel Căldărușe îi avertizează pe guvernanți că starea de nemulțumire e destul de accentuată în …

Un comentariu

  1. Incredibil !!! Ce tara suntem fratilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: