REACȚIA ULUITOARE a IUBITULUI studentei din Bălești care a murit în groaznicul accident de la Lugoj!


La 19 ani, când avea toată viața înainte, Denisa Cruceru, o tânără din comuna Bălești, și-a pierdut viața într-un teribil accident produs pe centura Lugojului, în județul Timiș. Evenimentul rutier a avut loc duminică seara. Aceasta era studentă la Timișoara și a acceptat să plece la facultate cu un vecin în vârstă de 21 de ani.

În autoturismul BMW condus de Bogdan Negrescu se mai aflau între trei persoane, un student la Medicină Veterinară, tot din Bălești, și alte două fete, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani. Maşina care circula dinspre Caransebeş spre Timişoara s-a răsturnat după ce ar fi intrat în coliziune cu sensul giratoriu. ”A rezultatul decesul unei tinere de 19 ani. Alte patru persoane aflate în maşină au fost rănite, două femei şi doi bărbaţi, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat Ionuţ Sîrbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Iubitul tinerei decedate a răbufnit după accident și a postat pe Facebook cuvinte grele la adresa șoferului. „Nenorocit de om. Mi-ai luat tot ce aveam mai drag!”, a scris acesta. Apoi a postat un alt mesaj pentru iubita lui. ”Nu voi înceta niciodată sa te iubesc. Odihnește-te în pace, inima mea!. (…)Nu îmi vine sa cred așa ceva…Sunt in stare de șoc, de ce tocmai tu de ce Dumnezeu a vrut să te ia așa devreme, nu pot să cred așa ceva. Cine mă mai enervează pe mine, cine mă mai stresează, cine îmi mai spune mie că mă iubește și că nu poate să stea fără mine. Cine inima mea, cine? Nu mai pot, nu pot să cred așa ceva. Inima mea refuză să mai bată fără tine, tu erai tot ce aveam mai drag, tot ce iubeam mai mult pe lumea asta. Refuz să cred că nu mai ești printre noi, refuz să cred că Dumnezeu te-a vrut acolo sus. Mi-ai lăsat un gol in inima pe care nimeni nu-l poate umple, nimeni nu mă va mai iubi așa cum ai făcut-o tu. Te iubesc și te voi iubi toata viața mea, suflețelul meu vei rămâne etern în inima mea. Mă uit in jurul meu și te văd doar pe tine, îți văd zâmbetul tău frumos care mă făcea și pe mine să zâmbesc îți văd ochișorii tai plini de iubire”, a mai scris acesta.

Și prietenele Denisei sunt în stare de șoc. ”Offff, copil frumos. Nici acum nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Nu îmi vine să cred că ai devenit un inger și acum ne privești de acolo de sus. Iubito, nu îmi vine să cred că Dumnezeu te-a luat la el, tocmai când îți realizasei visul, erai la facultate, erai împlinită, erai fericită, fetiță”, este mesajul uneia dintre ele, după aflarea veștii cumplite.

loading...
Loading...

Citește și

Accident cu trei răniți, în Târgu-Jiu! Șoferul, sub influența băuturilor alcoolice

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu. Printre răniți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: