sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 9:55

Reacție extrem de vehementă a lui Sorin Boza: Fac plângeri penale la toți cei care au avut acces la raportul Corpului de Control al premierului!


Sorinel Boza, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO) a declarat că nu a fost întâmplătoare apariția în spațiul public a raportului Corpului de Control al premierului, efectuat la începutul acestui an la compania energetică, exact în preziua analizării acestuia de către Consiliul de Supraveghere și a sugerat că scopul a fost acela de a pune presiune, în acest fel, pe supraveghetori pentru a revoca conducerea complexului energetic. Boza a precizat că va depune plângeri penale împotriva celor care au avut acces la acel document și l-au făcut public, pentru că acesta conținea date confidențiale ale companiei.
Președintele Directoratului a spus că CS-ul a amânat o decizie, după analiza celor două rapoarte de control, cel al premierului și cel întocmit de corpul de control al ministrului Energiei, pentru săptămâna viitoare.

Sorinel Boza a dat explicații, joi, membrilor Consiliului de Supraveghere al CEO pentru a lămuri unele aspecte consemnate în rapoartele întocmite de Corpul de Control al premierului și organismul similar al Ministerului Energiei. Președintele Directoratului CEO a declarat, la postul de televiziune Tele3, că se așteaptă la decizii legale, în contextul în care ambele documente au fost contestate și s-a întrebat cum de alte instituții care au controlat compania energetică nu au descoperit nimic din ce e menționat în rapoarte de control?
”Nu a fost nimic întâmplător cu apariția raportului Corpului de Control al premierului, dar e bine că am reușit să le explicăm, să le arătăm documente și să-i facem să înțeleagă. Decizia s-a amânat pentru miercuri, 7 august, când va fi o altă ședință de CS, dar o să văd și raportul final al ședinței.
Eu sper că vor fi decizii normale, le așteptăm, deși nici nu știu ce s-ar putea decide legal, pentru că raportul Corpului de Control al ministrului Energiei este contestat și se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu primul termen în decembrie, iar în paralel există o plângere penală făcută pentru autorul acestui raport. Cel de-al doilea raport, al Corpului de Control al premierului este și el contestat, are plângere prealabilă, pentru că s-au folosit în acest raport, informații din documentul de control al Ministerului Energiei. Atât timp cât aceste acte sunt în analiză la organele competente, le recomand să fie atenți ce votează, pentru că aceste acțiuni sunt făcute pentru a ne apăra noi, pentru că nu ne știm pătați cu absolut nimic. Cu două luni înaintea controlului Ministerului Energiei am avut control de la Curtea de Conturi, control de la ANAF, de ce n-au depistat lucrurile acestea, cu toate că au controlat aceleași lucruri?”, a spus Boza.
După ce în presa centrală și locală a au apărut pasaje din raportul Corpului de Control al primului ministru, Sorinel Boza a precizat că se va adresa organelor judiciare pentru a depista cine a făcut public documentul, în condițiile în care acesta conține date confidențiale ale companiei energetice și nu a fost dat publicității de Guvernul României.
”Mâine dimineață (vineri, 2 august a.c.) Sorin Boza face plângeri penale la toți cei care au avut acces la raportul Corpului de Control al premierului, pentru că eu am dat documentația când mi-a fost cerută de persoanele respective. Spun că poți avea acces la un raport al corpului de control dar nu poți avea acces la anumite informații care sunt un pic mai sensibile, adică strategii de achiziții, analize de preț, procedura de recrutare, lucruri care sunt confidențiale. Dacă cineva care a primit acel raport și-a permis să-l facă public, va promit că eu nu mă voi opri aici, iar mâine voi sesiza toate organele abilitate, să se dovedească cine a pus pe tapet acest raport”, a conchis președintele Directoratului CEO.

loading...
Loading...

Citește și

Universitatea ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu și-a consolidat poziția în plan internațional!

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat începând cu 13 iunie 2019 și până la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: