Record de infracțiuni, pentru un tânăr care a intrat cu mașina într-un cap de pod


Un tânăr de 20 de ani, din comuna Bălănești, a atins un record nedorit. Acesta este cercetat pentru cinci infracțiuni, după ce, în noaptea de luni spre marți a intrat cu mașina într-un cap de pod. Polițiștii au descoperit că adolescentul, care a fost rănit în urma impactului, se afla sub influența alcoolului, nu avea permis, a părăsit locul accidentului și a condus un autoturism neînmatriculat. „La data de 16 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu și Postului de Poliție Turcinești s-au sesizat cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16 iulie, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bălănești, ar fi condus un autoturism, pe DJ 664 Turcinești, iar din cauza neatenției și neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu parapetul unui pod, rezultând avarierea autoturismului.Din cercetările efectuate de polițiști a reișit faptul că tânărul a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului, nu poseda permis de conducere, iar autoturismul figurează neînmatriculat din luna august 2018. Ulterior, conducătorul auto s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să rămână internat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

În urma cercetărilor s-a mai stabilit că, în aceeași noapte, fratele său, un tânăr de 24 de ani, ar fi condus același autoturism, fără a avea permis de conducere. Și acesta a fost testat, de polițiști, cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, se mai precizează în comunicatul IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Poliţistul acuzat de furt în Germania, eliberat din arest și pus sub control judiciar! DECIZIA ÎCCJ

Agentul din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, pe numele căruia a fost emis un mandat european …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.