Reducere semnificativă pentru datornici la stat!


Bonificație de 10% celor care plătesc datoriile la stat până la sfârșitul anului! Până în luna octombrie toate informaţiile privind datoriile pe care persoanele fizice le au la stat vor fi centralizate de către ANAF,urmând ca, până în 15 noiembrie, oamenii să fie informaţi cât au de plătit.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că termenul legal de plată a contribuțiilor la stat este martie 2019. Însă, cei care se grăbesc să achite până la sfârșitul anului pot beneficia de o reducere semnificativă de 10%.
„Îmi doresc foarte tare ca 2018 să fie anul în care efectiv curăţăm, stabilim, clarificăm, pentru ca 2019 să fie un an în care să începem şi în zona privată curăţenia, şi în zona de contribuabil, să ştie omul ce a avut de plătit, să nu stea să se gândească:oare ce o veni de la ANAF? Acum vine vreo decizie de impunere de mă lasă mască. Oamenii să ştie foarte clar: atât am de plătit. Foarte bine. Statul îmi dă un discount dacă plătesc până în decembrie, un alt discount, poate, dacă plătesc până în martie anul viitor. Pentru că statul n-a respectat legea, n-a avut rol activ”, a declarat Teodorovici pentru presa centrală.
Începând din acest an, persoanele fizice trebuie să depună o Declaraţie unică privind impozitul pe venit şicontribuţiile sociale datorate. Termenul limită pentru depunerea documentului a fost 31 iulie 2018. Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de către cele care datorează impozit pe venit şicontribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.
Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 31 iulie 2018 se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.
Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.

loading...
Loading...

Citește și

Se lucrează la clopotnița din Bolbocești și cu autorizația expirată! Inspectoratul în Construcții așteaptă să se tragă clopotul

Lucrările la clopotnița și copertina de la biserica din satul Bolbocești, comuna Albeni, au fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: