Reunire fără noutăți la Pandurii


Reunirea pandurilor, programată ieri după-amiază, la Târgu Jiu, a decurs fără prea mari noutăți. Ba mai mult, singurele ”noutăți” ar fi starea contractuală a unora dintre componenții lotului de fotbal gorjean, antrenorul Adrian Bogoi urmând să înainteze conducerii, chiar în aceste zile, lista cu doleanțele pentru viitorul sezon din Liga a II-a. Meciurile din eşalonul secund vor debuta pe 4 august.

Un lucru e cert, odată cu reunirea de vară a lotului ”pandur”: este nevoie de întăriri. Altfel, obiectivul va rămâne același, salvarea de la retrogradare! Ieri, de la ora 17:00, jucătorii (încă rămași la Pandurii), au răspuns prezent la reunire. Sub comanda lui Adrian Bogoi au fost prezenți 20 de fotbaliști, dar o parte dintre aceștia vor trebui, zilele următoare, să-și rezolve situația contractuală. În plus, tehnicianul echipei gorjene recunoaște faptul că îşi doreşte fotbalişti noi în toate compartimentele. Deocamdată, însă nu s-au semnat înţelegeri cu alţi jucători. “Acum îi aşteptăm pe toţi jucătorii pe care îi avem sub contract. Ştiţi foarte bine că Băjan a plecat la Viitorul, aşa că nu ne vom mai baza pe el. Am purtat discuţii cu conducerea, în mare avem nevoie de 7-8 jucători. Avem un nucleu de jucători tânăr, sunt fotbalişti buni, dar lotul trebuie completat în fiecare compartiment. Nu vor fi noutăţi la reunirea lotului, dar suntem în discuţii cu jucătorii pe care îi dorim”, a spus Bogoi.

Ultima speranță, o decizie a instanței

Ca şi în sezonul precedent, din cauza problemelor financiare, Pandurii va efectua un stagiu de pregătire doar la Târgu Jiu. În acest sens, în aşteptarea unei decizii favorabile a instanţei pentru club (vezi procesul intentat de Pandurii, acționarilor), antrenorul Adrian Bogoi declară că îşi doreşte cel puţin 5 meciuri amicale în perioada de pregătire. “Cred că o să facem un nou cantonament la Târgu-Jiu. Va fi un stagiu centralizat, începând din 5 iulie până pe 14 iulie. Îmi doresc să jucăm cel puţin 5 partide de verificare. Factorul financiar este foarte important, sperăm ca lucrurile să intre pe făgaşul normal. Noi aşteptăm decizia instanţei, chiar dacă un pic mai greu, cred că lucrurile se vor rezolva”, a precizat tehnicianul. Având în vedere viitorul pandurilor din Liga a II-a, Bogoi este conştient că pretenţiile pentru prezența în stagiunea 2018-2019 vor fi mai mari de această dată. Mai ales, ținând cont de numele grele ce vor evolua în liga secundă în viitorul sezon, competiţia urmând să fie cu mult mai disputată. “Campionatul va fi unul foarte interesant pentru că au promovat echipe, din Divizia C, cu nume şi istorie fotbalistică. Am văzut că au şi bugete foarte mari, astfel că întrecerea va fi mult mai antrenantă. Vom aştepta şi decizia Federaţiei să vedem câte echipe promovează. A fost un zvon că s-ar putea să promoveze 4 şi una să meargă la baraj, dar vom vedea”, a concluzionat Bogoi. Reamintim că în sezonul trecut, Pandurii Târgu Jiu a reușit să se salveze de la retrogradare abia în ultima etapă de campionat.

loading...
Loading...

Citește și

Locurile pentru spectatori la meciurile de la Târgu Jiu aproape se vor tripla

Decizia conducerii clubului Pandurii de a readuce echipa de seniori la Târgu Jiu a fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.