Romanescu: Rotaru NU MAI POATE CONTESTA calificativul „Nesatisfăcător”


Primarul Târgu-Jiului spune că odată ce a acceptat să fie președinte al UNPR Târgu-Jiu, o eventuală contestație a schimbării lui Marian Rotaru din funcția de director al Direcției de Patrimoniu va fi lovită de nulitate.

După ce a fost demis din funcție de primarul Marcel Romanescu, Marian Rotaru a revenit pe scena politică. Fostul primar al comunei Lelești s-a înscris în UNPR și a primit funcția de președinte al organizației Târgu-Jiu. Marcel Romanescu susține că odată făcută această mutare, Marian Rotaru nu va mai putea contesta în instanță calificativul nesatisfăcător și desfacerea contractului de muncă. “Acum, domnul Rotaru este președintele UNPR Târgu-Jiu. Și-a dat seama că e mai bun ca politician decât, poate, a fost ca director, mă gândesc. Poate îi stă mult mai bine această haină de politician. Odată cu intrarea în politică și cu deținerea acestei funcții de președinte, nici nu mai poate să aibă vreodată vreo calitate de funcționar, cel puțin pe perioada în care deține această funcție de președinte al organizației municipale. Legea funcționarului public te lasă să faci politică, să fii și membru, dar nu-ți dă posibilitatea să deții și funcții de conducere. Cred că dânsul a știut și că, de acum încolo, și o eventuală contestație pe care ar putea să o facă este lovită de o nulitate absolută, pentru că, în acest moment, dânsul deține calitatea de președinte al unei formațiuni politice. Domnul Rotaru putea să atace în instanță și să obțină reanalizarea acestui calificativ, dar s-a grăbit să intre în politică. Dumnealui nu a putut să facă niciodată diferența între calitatea de politician și cea de funcționar public. Când ești primar, poți să ai și o anumită abordare a modului în care îți desfășori activitatea, dar când ești director, pentru primar, ești într-o funcție de execuție. Adică, trebuie să pună în aplicare niște măsuri pe care le ia cel care este în funcția de primar”, a conchis primarul Târgu-Jiului.

loading...
Loading...

Citește și

Caravană cinematografică dedicată lui Constantin Brâncuşi

Oraşul Târgu Jiu va fi gazda unei caravane cinematografice dedicată lui Constantin Brâncuși. Municipalitatea invită …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: