România, după Zimbabwe şi Gabon în infrastructură


Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor Lucian Bode a declarat miercuri, în cadrul audierilor din Parlament, că îşi va asuma proiectele aflate în desfăşurare şi continuarea investiţiilor în limita programului de guvernare de un an de zile.

„Principiul de bază al programului de guvernare este planificarea: planificarea proiectelor, planificarea bugetară şi planificarea resurselor umane. Dacă ar fi să ne referim la planificarea cheltuielilor: cheltuieli de mentenanţă, cheltuieli de investiţii şi pregătirea proiectelor pentru următorul exerciţiu financiar. În programul de guvernare ne propunem ca şi acţiuni redresarea şi stoparea declinului companiilor de stat din portofoliul transporturilor. Ca şi proiecte majore ne propunem realizarea programului de întreţinere curentă şi periodică de reparaţii pentru reţeaua terestră, rutieră şi feroviară”, a explicat Bode.

Acesta a menţionat principalele obiective de infrastructură rutieră, feroviară şi intermodă, anunţând că lucrările la Magistrala 5 nu vor putea fi recepţionate anul acesta.

„Ne-am asumat în programul de guvernare cele trei obiective majore: Sibiu – Piteşti, Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni. Conform deciziei CSAT, autostrada Comarnic – Braşov este un obiectiv strategic. În domeniul feroviar ne-am asumat liberalizarea transportului feroviar de călători, el este liberalizat, pachetul 4 pe interoperabilitate şi pe siguranţă trebuie transpus în legislaţia naţională pentru a oferi liber acces la piaţă. Ne asumăm să finalizăm obiective, termene şi investiţii pentru un an de guvernare. Ne asumăm să finalizăm Magistrala 5 pe tronsonul Drumul Taberei – Eroilor. (…) Din păcate, aşa cum arată lucrurile astăzi, acest obiectiv nu va putea fi recepţionat în anul 2019”, a spus Lucian Bode.

Ministrul desemnat şi-a propus modernizarea CNAB şi limitarea pierderilor generate de compania aeriană Tarom. „Pe cele două componente majore CNAB şi Tarom, ne-am propus modernizarea aeroporturilor din Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. Şi un program ambiţios de modernizarea al Companie de Administrare Aeroporturi Bucureşti. Tarom trebuie să redevină o companie orientată spre client. Ne propunem să reducem pierderile (…), pentru început vom efectua o analiză realistă asupra tuturor contractelor semnate de companie cu accent pe contractele de achiziţie ale aeronavelor în sistem leasing”, a adăugat acesta.

Lucian Bode s-a referit şi la domeniul comnicaţiilor, explicând că va separa componenta de infrastructură de cea de digitalizare. „Nu separăm componenta de comunicaţii de componenta de societate informaţională. Noi separăm componenta de infrastructură de componenta de digitalizare. (…) Guvernul susţine înfiinţarea Autorităţii pentru Digitalizarea României. Lansarea licitaţiei pentru reţelele 5G respectând condiţiile memorandumului pentru combaterea riscurillor de securitate cibernetică generate de furnizorii 5 G semnat în 20 augutrs 2019 la Washington”, a mai spus ministrul desemnat.

Despre situaţia actuală din infrastructură acesta a comentat că „dacă la nivel de proiectare, suntem campioni, suntem pe locul 128 în lume în ceeea ce priveşte km de autostradă, după Zimbabwe şi Gabon”.

Loading...

Citește și

O femeie și-a pus fiul de 6 ani la volanul mașinii. Au mers cu 130 de km/h

O femeie din Rusia este anchetată de poliție după ce a publicat pe internet o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: