Rotaru, Stan și Mosor își caută partid. UNPR și ProRomânia, recycle bin!


Unele dintre cele mai controversate personaje publice ale Gorjului își caută susținere politică, în această perioadă, sperând să rămână sau să revină în funcții elective sau în posturi bine plătite, la stat.
Marian Rotaru, actualul director adjunct interimar al Direcției de Protecție Socială din cadrul Primăriei Municipiului Tg-Jiu se află, de câteva zile, în discuții cu UNPR, iar primarul comunei Alimpești, Ionuț Stan și fosta primăriță de la Alimpești, Elena Mosor, s-au afișat deja, la întâlnirea cu liderii ProRomânia, la Tg-Jiu.
Toți trei au făcut obiectul unor scandaluri mediatice uriașe, la un moment dat, așa că liderii politici ai partidelor pe care aceștia le curtează sunt în expectativă și nu au anunțat, încă, cooptarea niciunuia dintre ei.

Scos pe ușa din dos…

… din postul de director al Direcției Publice de Patrimoniu din Primăria Tg-Jiu, după cinci luni de la momentul scandalului ”Pedichiura”, Marian Rotaru caută susținere politică la UNPR.
Rotaru a fost dus de mână de vicepreședintele UNPR, Gheorghe Bică și a purtat discuții cu liderul progresist Gabriel Oprea, pentru a prelua organizația județeană de la Gorj a partidului, susțin unele surse.

Mai mult, potrivit surselor citate, Rotaru s-a ocupat de strângerea de semnături pentru UNPR, în această perioadă, însă liderii partidului nu s-au decis dacă-l primesc sau nu în partid.
Trebuie amintit că, Marian Rotaru a fost protagonistul unui scandal mediatic de proporții, în luna octombrie a anului trecut, după ce în presă a apărut o imagine în care femeia de serviciu de la Direcția de Patrimoniu îi făcea pedichiura chiar în biroul său de director.

Doi foști primari, la ușa ProRomânia

Primarul comunei Albeni, Ionuț Silviu Stan, implicat, în ultima vreme într-o multitudine de scandaluri cu angajații instituției, fiind acuzat că-i agresează verbal și fizic pe aceștia, caută o proptea politică la Pro România. Stan a câștigat mandatul de primar, susținut fiind de UNPR, însă conducerea partidului a hotărât să-l excludă, însă decizia nu a fost validată, încă, în organismul de conducere central al formațiunii politice.
De ceva vreme, existau speculații că Stan îi curtează pe cei de la Pro România, iar, joi, la vizita liderilor partidului la Tg-Jiu, zvonurile s-au adeverit, în momentul în care primarul de la Albeni și-a făcut apariția în sala unde a avut loc întâlnirea, purtând o eșarfă a partidului la gât.
Același lucru l-a făcut și fosta primăriță de la Alimpești, Elena Mosor, care caută susținere politică pentru a candida din nou, anul viitor.
Mosor a făcut obiectul mai multor scandaluri de presă, dar și a unor dosare penale, în legătură cu cheltuirea ilegală a banilor publici. Aceasta a fost învinsă în alegerile locale din 2016 și a pierdut susținerea PSD.

loading...
Loading...

Citește și

Câteva zeci de gospodării inundate într-o localitate din Gorj, după o ploaie care a durat câteva zeci de minute! Autoritățile locale, depășite de situație

O ploaie torențială, căzută marți la ora 19.10, a afectat în mai puțin de o …

Un comentariu

  1. Niste habarniști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: