Roxana Pătrașcu, tânăra care trăiește într-o lume a bărbaților: Unora dintre ei le este frică de mine!

roxana-patrascu2

Roxana Pătrașcu este una dintre puținele fete din România care au avut curaj să se aventureze într-o lume a bărbaților, cea a boxului. Și-a dorit să facă sport de performanță, iar succesul nu a fost departe. Prin muncă, dăruire și compromisuri, Roxana a reușit să ajungă foarte aproape de împlinirea celor mai mari vise ale sale. Are în palmares unele dintre cele mai importante premii din domeniul boxului și își dorește să ajungă mai sus decât a visat vreodată.

roxana-patrascu-4

Reporter: Spune-mi câteva lucruri despre tine.
Roxana Pătrașcu: Mă numesc Pătrașcu Ana-Roxana, am 19 ani, m-am născut şi am copilărit în Bumbeşti-Jiu. Anul trecut am terminat liceul la Colegiul Economic Virgil Madgearu. Mai am un frate mai mare.

Rep: De cât timp practici boxul?    
R.P: Fac box de 6 ani, primul an l-am făcut la Sadu, iar următorii ani la Târgu-Jiu.

Rep: De unde pasiunea pentru sport, pentru box? Mai practică cineva din familia ta acest sport?
R.P: De mică am fost mai băieţoasă şi tatăl meu, văzându-mă cum sunt, m-a dus la box. Încă de la început mi-a plăcut acest sport şi am hotărât să fac performanţă. Antrenorul meu îmi este şi unchi de aici şi pasiunea.

Rep: Ce părere au avut apropiații tăi atunci când ai decis să practici box de performanță?
R.P: Atunci când au aflat apropiaţii, mi-au spus că, dacă îi supăra cineva, o să mă contacteze.

Rep: Când ai luat prima dată contact cu acest sport?
R.P: Prima dată când am luat contact a fost când am avut primul meci cu un băiat, deoarece fete nu prea erau.

Rep: Cât de greu a fost să te obișnuiești cu sportul pe care îl practici?
R.P: Nu mi-a fost foarte greu să mă obişnuiesc cu acest sport. Atunci când faci ceva ce îţi place şi când cei apropiaţi te susţin, nu are cum să îţi fie greu.

Rep: Cât de greu a fost primul antrenament?
R.P: Primul antrenament a fost greu pentru o persoană care nu a prea făcut sport, făceam antrenament cu cei mai avansaţi şi nu voiam să mă dau bătută sau să mă opresc, voiam să fiu şi eu ca ei!

Rep: Ești o fată care practică un sport al băieților, cum te-ai adaptat?
R.P: M-am adaptat foarte repede. De obicei mă înţeleg mai bine cu băieţii decât cu fetele şi nu mi-a fost deloc greu să fiu printre ei.

„Unele persoane mă provocau doar ca să vadă ce pot”

roxana-patrascu3
Rep: Cum sunteți privite voi, fetele, de către colegii băieți?
R.P: De obicei, unora dintre băieţi le este frică de mine sau teamă mai bine spus, când mă văd cum fac antrenamente. Bineînţeles că nu avem cum să comparăm niciodată forţa unei fete cu a unui băiat.

Rep: Ai fost vreodată tentată să te folosești de aptitudinile tale sportive în viața de zi cu zi?
R.P: NU, nu am fost tentată să folosesc aptitudinile mele sportive în viaţa de zi cu zi chiar dacă uneori, unele persoane mă provocau doar ca să vadă ce pot, dar eu nu le-am făcut pe plac.

Rep: Care sunt cele mai importante performanțe ale tale în domeniul sportiv, în domeniul boxului?
R.P: Vice-campioana la junioare, campioana la tineret şi vice-campioana la senioare fiind nedreptăţită de arbitrii, locul 5 la Europene în 2014 Senioare.

„Muncesc cât pot ca să ajung acolo unde să îmi cânte imnul”

roxana-patrascu
Rep: Care a fost primul premiu important pe care l-ai obținut și ce sentiment ai avut în momentul respectiv?
R.P: Cel mai important  premiu a fost atunci când am fost campioană naţională. Nu am să uit niciodată clipa aceea, mi-au dat lacrimile când am fost pe podium! Îmi doream atât de mult să fiu acolo pe primul loc şi l-am obţinut! Am muncit, am pus suflet şi am reuşit ce îmi doream!

Rep: Cum se desfășoară o zi din viața ta? Cât la sută din ea înseamnă antrenamente?
R.P: O zi din viaţa mea reprezintă 60% antrenamente, restul, masă, odihnă şi pregătire pentru facultate.

Rep: Cât de mult muncești pentru a avea performanțe? De câte ori pe săptămână mergi la antrenament?
R.P: Muncesc cât pot ca să ajung acolo unde să îmi cânte imnul, fac 10-12 antrenamente pe săptămână.

Rep: Ce înseamnă timp liber pentru tine?
R.P: Nu prea există timp liber, foarte rar ies la un suc sau la o plimbare, nu am timp până nu mă văd acolo unde îmi doresc.

Rep: Până unde îți dorești să mergi cu boxul?
R.P: Îmi doresc să ajung până acolo unde o să fiu pe podium şi cu steagul pe primul loc.

Rep: Îți dorești o carieră  strict în acest domeniu sau te vezi făcând și altceva, într-un alt domeniu?
R.P: Da, îmi doresc o carieră în acest domeniu, dar îmi mai doresc să am o carieră în M.A.I.

A consemnat Mihaela Bădică

loading...
Loading...

Citește și

Stadiul implementării proiectului de construire a unui grup energetic nou de 600 MW la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul CEO

Andrei Maioreanu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei ne prezintă în interviul de mai jos …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: