Roxana Vancea, declarație șocantă: „Mă F*** doar Bendeac”

vancea

Roxana Vancea pare dispusă să treacă peste escapadele iubitului său, actorul Mihai Bendeac. Deși acesta din urmă a fost surprins în ultimele două săptămâni alături de diverse domnișoare, în cluburile bucureștene, în ipostaze tandre, acest lucru nu pare să o fi deranjat pe cea care îi este iubită. Cei doi îndrăgostiți au declarat întotdeauna că au o relație deschisă și nu sunt oficial un cuplu, ci mai degrabă „prieteni cu beneficii”.

Roxana Vancea și Mihai Bendeac au apărut pentru prima dată împreună ca iubiți în urmă cu aproximativ un an. De atunci cei doi au fost surprinși în nenumărate rânduri în ipostaze care denotă că între ei este mai mult decât o simplă prietenie. Deși actorul susține că este un burlac convins, că nu intenționează să se căsătorească niciodată și că nu are o iubită oficială, fotografiile cu el și Roxana în care se sărută pasional spun altceva.

„Mă F*** doar Bendeac”

Târgujianca Roxana Vancea nu a părut deranjată de ipostazele apropiate în care a fost surprins ,,prietenul” său, Mihai Bendeac, în ultimele două săptămâni, ci dimpotrivă, aceasta a făcut zilele trecute o declarație care lasă să se înțeleagă exact cum stau lucrurile. Declarația nu a fost una verbală, ci imprimată pe un tricou. Mihai Bendeac a postat pe pagina sa de socializare un colaj de fotografii în care Roxana poartă câteva tricouri care transmit un mesaj care îl include. Cel mai șocant dintre mesaje spune ,,Keep Calm! Mă F*** doar Bendeac”.

„Bulversat” de sânii Roxanei

Chiar dacă susține că nu are o relație de iubire oficială cu Roxana Vancea, Mihai Bendeac nu se sfiește să îi facă acesteia complimente pentru formele voluptoase cu care aceasta a fost înzestrată. În urmă cu câteva luni, Mihai Bendeac a postat pe pagina sa de socializare o fotografie cu sânii gorjencei alături de un mesaj în care scria că îi este greu să se concentreze din cauza sânilor mari ai acesteia.

loading...
Loading...

Citește și

Nuntă de aluminiu pentru o primăriță din Gorj

O primăriță din Gorj sărbătorește zece ani de căsnicie. Este vorba de edilul din Turceni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: