Rușeț, după numirea sa în funcția de consilier în CEO: Am alte atribuțiuni!


Fostul senator de Gorj a preluat, zilele trecute, postul de consilier personal al managerului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza.

Ion Rușeț susține că numirea sa în funcția de consilier personal a fost făcută pentru o perioadă de 12 luni. Fostul director interimar al Medservin spune că se va ocupa de tot ceea ce înseamnă relații sociale în CE Oltenia. “Am primit postul în urma unor discuții pe care le-am avut atât cu președintele Directoratului, cât și cu alți membri din Directorat. Este o nouă însărcinare pe care am primit-o. Este temporară, pe o perioadă de 12 luni. Atribuțiunile mi-au fost modificate, în sensul că am alte atribuțiuni față de cele pe care le aveam în calitate de șef de departament administrativ servicii. Fișa postului este una mai complexă. Mă voi ocupa de această interacțiune care trebuie să existe cu comunitățile locale, de problematica socială și de relația de comunicare, dar nu ca și competență de a fi coordonatorul acestei relații. Există un birou de comunicare. Nu este subordonat acestui birou. Este doar o relație de colaborare cu acest birou. Este un birou condus de doamna Zamfir, care este șefă de birou. Eu am doar o relație de colaborare cu toate entitățile și structurile din cadrul CEO și sunt consilier pe acest domeniu al relațiilor sociale. Nu sunt un consilier pe domeniul tehnic sau al relațiilor economice”, a precizat Rușeț.

 

Ce spune de relația cu sindicatele și Sorin Boza

Ion Rușeț susține că are o relație bună cu Sorin Boza, deși, în momentul în care a fost detașat la Medservmin, părea că au existat tensiuni între cei doi. În ceea ce privește negocierile pentru noul contract colectiv de muncă, Ion Rușeț spune că Directoratul va decide dacă va participa și el sau nu. „Sunt aspecte pe care le va hotărî Directoratul. Dacă se va considera că este nevoie de expertiza mea în pregătirea negocierilor, sigur, sunt sarcini de serviciu pe care trebuie să le îndeplinesc. În rest, nu pot să spun mai multe. Nu este competența mea, este competența Directoratului să negocieze. N-am avut niciodată relații proaste cu Sorin Boza. Au fost dezacorduri. Am avut superiori cu care am fost în dezacord, dar niciodată sau în puține cazuri din cauza mea. Și detașarea la Medservim s-a datorat tot unor discuții pe care le-am purtat atât cu domnul președinte al Directoratului, cât și cu alți membri ai Directoratului”, a conchis noul consilier personal al managerului CEO.

loading...
Loading...

Citește și

Începe Bacalaureatul de toamnă. Emoții mari pentru peste 1000 de elevi târgujieni

Începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Ministerul Educaţiei Naţionale anunță că peste 43.500 de candidaţi …

Un comentariu

  1. Bravo Gogule,tot la ciolan,tot la ciolan!!!De la pompagiu in mina,la „sanator” care ai votat taierea salariilor si pensiilor,la director,acum consilier!Vezi ce face Herculanele din om?!A,uitasem si colonel!Vezi poate il inveti si pe Boza poker,sau par si impar si alte asemenea „expertize”,sau macar table,daca nu il duce capul mai mult!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: