Ruşeţ: Voi reprezenta interesele a peste 10.000 de angajați CEO în Federația Univers

ion ruset

Liderul sindical este la un pas să fie ales prim-vicepreședinte al Federației Univers. Sindicatele independente din minerit și energie au primit aviz pozitiv din partea Biroului Executiv al federației și sunt aproape afiliate.

Ion Rușeț a fost prezent, ieri, la București pentru noi discuții cu liderii Federației Univers în privința afilierii celor 12 sindicate care s-au desprins din Federația Națională Mine Energie pentru a forma un nou sindicat majoritar în cadrul Complexului Energetic Oltenia. În urma întâlnirii, membrii Biroului Executiv Naţional și-a dat acordul pentru afilierea la Federația Univers. „Pe data de 7 mai va avea loc Consiliul Naţional de Coordonare. Atunci se va vota afilierea şi se vor completa organele de conducere ale Federaţiei Univers. Eu voi candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, sunt singurul candidat. Pentru zona energetică a fost  propus Nanu Mic, iar pentru cea minieră, Gabriel Căldăruşe. Voi reprezenta interesele a peste 10.000 de mineri şi energeticieni din Oltenia în cadrul federației. Voi vedea dacă voi ocupa sau nu în continuare și postul de consilier juridic din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Deocamdată nu vă pot spune ce se va întâmpla în această privință”, a precizat Ion Ruşeţ.

loading...
Loading...

Citește și

Sindicalistul Roșca: „Între 80-100 de salariați ai Carierei Roșiuța ies la pensie până în martie!”

Nelu Roșca, liderul Sindicatului Liber Cariera Roșiuța, a declarat ieri la un post de radio …

4 comentarii

  1. Pai ce ma , esti prost sa dai vrabia sin mana pe cioara de pe gard ! Stai intai sa-ti aranjezi situatia la federatie , sa vezi ce salariu ve-i avea si abia apoi sa renunti la postul de consilier ! Dar tot catelusul lui Ciurel o sa ramai ! JAVRA !!!

  2. Asta e rau!!!

  3. fratilor aia 10.000 cat zice nenorocitu asta ca are ,trezitiva o sa ajungem in sapa de cauciuc dai cu ia in pamant si sare in cap,asta este un dezastru se duce dracu GORJU TREZITIVA ,

  4. Doamne fereste de asa ceva! O sa ajungem la sapa de lemn…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.