Să consumăm banane verzi sau banane coapte?


În numeroase țări, bananele sunt fructele preferate. În același timp, bananele sunt studiate cu mare atenție de specialiști pentru a le cunoaște valoarea nutrițională. Cercetătorii menționează că bananele își schimbă valoarea nutrițională când ajung la maturitate.

Pe tema consumului de banane există opinii diferite: unele persoane,din anumite motive, preferă să le consume verzi, în timp ce altele sunt consecvente și nu renunță la forma clasică- bananele coapte. Profesorul specialist în biochimie Rodney Bilton a studiat, timp de 15 ani, efectele unei diete sănătoase și le-a explicat cititorilor amănunte referitoare la acest subiect incitant în viața noastră. Pe această temă, profesorul specialist în biochimie aduce dovezi științifice și precizează că un consum de banane verzi este benefic pentru sănătate, în comparație cu bananele coapte, deoarece bananele verzi conțin mai mult amidon în compoziție. Despre amidon , profesorul emerit John Moors de la Universitatea Moores precizează că această substanță este o formă de fibre dietetice solubile care sunt absorbite în organism și dă energie corpului pe termen lung. De asemenea, amidonul poate ajuta și la slăbire, deoarece stimulează eliberarea unui hormon cunoscut cu numele de glucagon, care crește rata arderii grăsimilor din corp. Nutriționiștii susțin că aceste fructe devin mai dulci pe măsură ce se coc.

Acest lucru înseamnă că enzimele conținute se transformă în amidon atunci când fructele au ajuns la maturitate. Atunci când amidonul se transformă în zahăr pur, fructele devin mai ușor de digerat. Dar, alte studii au menționat că, atunci când ajung la maturitate, bananele își pierd o parte din vitamine și minerale. În același timp, un alt studiu recent a demonstrat că bananele coapte produc o cantitate considerabilă de antioxidanți și au proprietăți anticancerigene. Bananele complet galbene care au pe coajă pete maronii produc o substanță numită TNF (factor de necroză tumorală), ce poate distruge celulele maligne.

Concluzia studiului despre eficiența bananelor coapte

În concluzie, studiul susține că bananele coapte sunt mai eficiente în lupta împotriva cancerului. De asemenea, cercetătorii au descoperit că bananele galbene și coapte sunt de 8 ori mai eficiente pentru întărirea sistemului imunitar, în comparație cu cele verzi. Consumatorii de banane sunt convinși că aceste fructe sunt sănătoase oricum și datorită conținutului de potasiu. Alți nutriționiști precizează că bananele oferă organismului diferite beneficii, în funcție de cât sunt de coapte.

Diabeticii trebuie să consume banane verzi

Bananele coapte sunt consumate de majorității oamenilor. În același timp, diabeticilor, persoanelor predispuse la această boală, dar și celor care vor doar să evite creșterea rapidă a nivelului de zahăr din sânge, li se recomandă să consume banane verzi.

Când nu este bine să consumați banane?

Specialiștii nu recomandă consumul bananelor dacă aveți insuficiență hepatică sau probleme de insuficiență renală. În astfel de cazuri, este bine să cereți sfatul medicului de familie înainte de a consuma banane.

Cum să păstrați vigoarea bananelor

-Evitați să păstrați bananele în frigider, deoarece își pierd gustul și numeroase proprietăți.

-După ce decojiți bananele, aceste fructe trebuie consumate imediat, deoarece în curând, vor prinde un gust neplăcut.

-Nutriționiștii ne recomandă să consumăm bananele crude; în acest fel putem profita de toate proprietățile lor nutriționale.

sursa: click.ro

loading...
Loading...

Citește și

Ce trebuie să faci ca să previi osteoporoza

Osteoporoza este o boala in care slabiciunea crescuta a oselor creste riscuri de fracturi. Femeile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: