duminică , 15 decembrie 2019 - 1:49

SALARIAȚI din CEO, în STRADĂ!


Sindicatele din mai multe domenii de activitate, afiliate Cartel Alfa scot, în această după-amiază, la Târgu-Jiu, peste 200 de oameni în stradă împotriva Guvernului Tudose.

Sindicaliștii vor protesta în centrul municipiului între orele 16:30 18:30 împotriva propunerii Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat. Astfel de acțiuni de pichetare a Prefecturilor vor avea loc în toată țara. Liderii sindicali spun că propunerea Guvernului de transfer al dărilor reprezintă un experiment singular în Uniunea Europeană, ale cărui consecinţe negative vor fi suportate exclusiv de lucrători. La protestul de la Târgu-Jiu vor participa și salariați ai Complexului Energetic Oltenia. “Nicăieri în UE, contribuţiile sociale nu sunt trecute integral în sarcina angajatului. Guvernul pregăteşte cea mai mare schimbare a felului cum sunt calculate şi plătite contribuţiile sociale pentru angajaţi, însă obiectivul acestei schimbări este neclar. Astfel, de la 1 ianuarie 2018 urmează să treacă în sarcina salariatului toate contribuţiile de pensii, sănătate, şomaj. În prezent, aceste contribuţii sunt împărţite în mod aproximativ egal între angajat şi angajator. Care este obiectivul trecerii la salariat a contribuţiilor sociale ?Nimeni nu a explicat până acum nimic. Ce se va întâmpla cu angajații care nu sunt bugetari ? Pentru ca angajaţii din sectorul privat să rămână cu acelaşi salariu net, angajatorul trebuie să mărească salariul brut cu 22%, iar întrebarea este de ce ar face-o în condiţiile în care nimeni nu-l poate obliga ? Sunt multe întrebări la care guvernanții ar trebui să ne dea răspunsuri clare. Deocamdată însă, nicăieri în Uniunea Europeană nu există o asemenea împărţire a poverii contribuţiilor sociale, integral la angajat. Este un experiment ca atâtea altele prin care trebuie să treacă românii ! Cui foloseşte ?”, a scris pe pagina de socializare liderul sindical din zona Rovinari, Manu Tomescu.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: