Salariații navetiști ai Sanatoriului Dobrița și ai Centrului Suseni amenință că vor bloca o intersecție din Târgu-Jiu


Liderul de sindicat de la Sanatoriul Dobrița, Ion Măruță, s-a adresat primarului municipiului, Marcel Romanescu, pentru a lua măsuri în intersecția situată la ieșirea din oraș, mai exact din zona Bîrsești, unde vizibilitatea pentru șoferi e nulă, urmare a staționării pe o parte a arterei rutiere a unor autocamioane. Practic, mașinile în cauză opresc pe o parte a drumului la două magazine alimentare, pentru a se aproviziona cu produsele aflate acolo la vânzare, fără să țină cont că blochează vizbilitatea conducătorilor auto. Salariații de la Sanatoriul Dobrița și cei ai Centrului de Asistență Suseni sunt revoltați și amenință cu blocarea intersecției respective.

„Având în vedere faptul că, în calitate de conducători auto traversăm zilnic intersecția din Bârsești (total nedirijată și neadaptată la condițiile de trafic din zonă), intersecție care pentru majoritatea reprezintă ”ruleta rusească”, întrucât pentru cei care vin din direcția Bârsești-sat vizibilitatea este nulă, datorită autocamioanelor oprite la cele doua magazine din zonă, ieri(n.r. pe 19 septembrie), m-am adresat d-lui primar Marcel Romanescu cu solicitarea să intervină pentru rezolvarea situației.
Am obținut promisiunea d-lui primar că va interveni în zonă și va rezolva problema. Totodată i-am atras atenția că în caz contrar vom proceda la blocarea intersecției”, a anunțat Ion Măruță.
În scrisoarea adresată edilului local se precizează că salariații Spitalului de Pneumoftiziologie ,,Tudor Vladimirescu” și ai Centrului de Asistență Socială Suseni(în calitate de conducători auto ai autoturismelor proprietate personală, având în vedere faptul că, zilnic, traversează intersecția din Bârsești, dirijată necorespunzător traficului și condițiilor din zonă), cer Comisiei de circulație să analizeze posibilitatea reglementării circulației prin semaforizare sau sens giratoriu a acestei intersecții.
„Menționăm că în această intersecție au avut loc chiar accidente mortale iar situația actuală a traficului foarte dens impune luarea unor măsuri urgente de siguranță și fluidizare a acestuia. În cazul în care nu veți dispune măsuri urgente pentru rezolvarea situației semnalate considerăm că vă asumați eventualele accidente potențiale din această zonă cât și totala dezorganizare a circulației”, se arată în document.

loading...
Loading...

Citește și

Ce SOCIETATE din Gorj VA IEŞI din INSOLVENŢĂ. DIRECTORUL face ANUNŢUL

Eugen Corcoaţă este încrezător în ceea ce privește viitorul societății după ce în ședința de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: