Salariu mai mare cu 10% pentru o anumită categorie de gorjeni


Angajații din școlile gorjene vor beneficia, în următoarea perioadă, de o majorare de salariu de zece la sută din venitul de bază pentru suprasolicitare neuropsihică. Asta după ce proiectul de modificare a legii salarizării, susţinut de toate partidele parlamentare, a fost promulgat joi de preşedintele Klaus Iohannis.

Printre cei care vor beneficia de noul spor se numără personalul didactic sau nedidactic de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ.
Decretul vizează Legea nr. 61/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este vizat personalul din învățământul universitar și preuniversitar.
Conform acestei legi, angajații vor beneficia de un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% la salariul de bază pentru personalul didactic de conducere din învățământul superior (rector, prorector, decan, prodecan și director de departament) și preuniversitar (inspector școlar general, adjunct, director casa corpului didactic, director de unitate de învățământ și director adjunct).

loading...
Loading...

Citește și

Dorel lovește din nou la Motru! Gurile de canal, astupate cu asfalt pe Bulevardul Gării

Angajații lui Lungan, firmă abonată la banii publici din municipiul Motru, au lucrat în week-end …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: