Sărbătoare mare astăzi! Cui să-i urezi la „La mulți ani!”

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei este pomenit în calendarul creştin ortodox la 16 noiembrie. Sfântul Evanghelist Matei este unul din cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi unul din cei patru evanghelişti, alături de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca şi Sfântul Evanghelist Marcu, autori ai Evangheliilor, în număr de patru, care constituie partea principală a Noului Testament.

Era vameş şi locuia în Capernaum atunci când Iisus Hristos propovăduia în ţinutul Galileii. Sfântul Evanghelist Matei a fost martor al minunilor săvârşite de Iisus şi a urmat chemării: „Vino după mine” pe care i-o adresează Mântuitorul.

A fost numit Levi al lui Alfeu de către ceilalţi trei evanghelişti, pentru a-i acoperi viaţa de vameş, aşa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă. Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa şi arată pe faţă numele său, povestind înaintea tuturor viaţa pe care a avut-o mai înainte, neruşinându-se a-şi mărturisi păcatele. Ocupaţia de vameş era dispreţuită de evrei, căci vameşii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârşind adeseori abuzuri.

sursa: realitatea.net

loading...
Loading...

Citește și

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de inspectorii ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat, în intervalul 09.12-13.12.2019, 52 de controale care au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: