SCANDAL în CEO între LIDERII Federației Univers

Liderul sindical de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica, e foc și pară pe Adrian Marciuc și Eugen Iovan. Amenință că va cere ca vicepreședintele Federației Univers să mai participe la negocierile cu administrația CEO.

Nicu Bunoaica a intrat în conflict cu Adrian Marciuc, după ce liderul Federației Univers a declarat că este pentru introducerea sporurilor în salarii. Sindicalistul din zona Motru se opune unei astfel de măsuri și a cerut organizarea unui referendum în CEO. Vrea ca oamenii să decidă dacă sunt sau nu de acord cu așa ceva. Bunoaica acuză că Marciuc nu se consultă cu sindicaliștii din federație când ia decizii. Spune că, dacă nu va înțelege că trebuie să colaboreze, va cere liderilor din Federația Univers să–i retragă lui Adrian Marciuc mandatul de a participa la negocierile cu administrația pentru noul contract colectiv de muncă. „Am cerut ca sindicaliștii din Federația Univers să colaboreze, să fraternizeze. Eu înțeleg că domnul Marciuc are experiență. A negociat cinci contracte colective de muncă în defavoarea salariaților. Am pierdut tot. Mai avem sporurile și locurile de muncă. E regretabil că se consultă numai cu lideri yes-meni, cum e Eugen Iovan. Sunt supărat pe toți, pentru că sunt împotriva mea. Nu mă mai vor nici în comisiile de negociere cu administrația. Au avut discuții, au spus că deranjez, eu i-am spus lui Marciuc că mandatul de a participa la negocieri mi l-a dat Federația Univers, nu el. Foarte mulți oameni au plecat din cauza lor din această federație pentru că au venit cu metehne de FNME-iști, se cred zeii mineritului, cred că ei taie și spânzură. Nu este așa. Nu mai suport slugărnicia liderilor în fața administrației. Dacă Adrian Marciuc nu va colabora cu toate sindicatele, voi cere liderilor Federației Univers să-i retragă mandatul de a mai participa la negocierile cu administrația”, a declarat Bunoaica.

loading...
Loading...

Citește și

Fiul unui miner de la Cariera Peșteana, operat pentru a doua oară! ARE NEVOIE DE AJUTOR!

Tânărul Cristian Ovidiu Marcu, în vârstă de 25 de ani, va suferi o a doua …

3 comentarii

  1. Păi MARCIUC și-a vândut și pe cel care l-a făcut om, dar pe tine BUNOAICA. Asta este in stare să-și vanda si pe masa si pe tasu. De când este el primvice, sau ce funcție mai are si de când negociază, spuneți voi un.lucru ce la castigat pentru membrii sai si pentru cei din Univers. Da, a castigat postul de inspector social cu 65 milioane. ia 25 milioane de la sindicat, 25 milioane de la Mureșan, de.la Univers si uite ce rău o duce. Il doare la dos de voi. Fraierilor. De IOVAN, ce sa zic
    Asta e cea mai tare hahalera din sindicate. Asta mulge prostii din doua parti. Si de.la sindicat si de la CAR. Asta o sa moara înecat cu bani.

  2. Nelutule, băi aici greșești. Cea mai mare hahalera din sindicat, este MARCIUC. Asta s-a pliat după fiecare director in parte si i-a lins la ,,oua”” pe toți. Uitativa la limba lui. E stas linsului de ,,oua”.

  3. Impostorii sefi de sindicate se ceartă între ei ca niște tate in timp ce Boza, taticul lor anunță că oamenii nu vor vede nimic din profit iar ministrul,tata mare al tuturor,aprobă si el tăierea din bugetul ministerului a 36.000.000 (milioane) de lei,adică numai de la CEO peste 10.000 (zece mii) de salarii medii! Derbedei sindicali,cu venituri de peste 6.000 (sase mii) lei nu vor simți nimic,dimpotrivă, tăcînd au asigurată liniștea personală pînă cînd le vor cînta goarnele.Pentru oameni vor urma alte promisiuni,justificări,vaicareli si”lupte”grele duse de ei cu administrația.Oricum,primavara urmatoare va scoate la lumină mizeriile camuflate de ăstia cînd vor urma noi concedieri,nici-o mărire de salariu,dimpotrivă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: