SCANDAL în „Doina Gorjului”! VEDETELE părăsesc ansamblul!

banner-doina

Vedete cu nume sonore ale muzicii populare gorjenești au hotărât să își dea demisia din cadrul Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”. Este vorba despre îndrăgiții interpreți de muzică populară Valentin Sanfira și Maria Loga. Cei doi se simt umiliți de către noul director artistic, Claudia Torop, așa că au decis că cel mai bine ar fi să părăsească ansamblul.

Ion Călinoiu: „Să plece!”
Președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, a declarat că cine dorește să părăsească ansamblul este liber să plece. „Dacă vor să părăsească ansamblul, atunci să îl părăsească. Brandul nu va depăși niciodată ansamblul. Pot pleca mai departe, fiecare face ce vrea, să își deschidă alte drumuri. Doina Gorjului sunt o familie, iar discuțiile se fac în interiorul ei, iar cine vorbește în stânga și în dreapta înseamnă că nu mai face parte din familie”, a declarat Ion Călinoiu.

valentin-sanfiraNeînțelegerile iscate în cadrul Ansamblului „Doina Gorjului” au apărut odată cu numirea interpretei Claudia Torop în funcția de director artistic. Surse din interior ne-au declarat că marea majoritate a interpreților, dansatorilor și instrumentiștilor din cadrul ansamblului sunt nemulțumiți de modul în care Claudia Torop își face meseria. „Valentin Sanfira a spus clar că își va da demisia dacă Claudia Torop va continua să mai fie director artistic. Chiar și-a scris demisia, însă Gheorghe Porumbel nu a fost de acord, rugându-l să se mai gândească și să mai aștepte un pic. Într-un spectacol, Claudia a țipat la Valentin și i-a cerut să coboare de pe scenă. La fel s-a întâmplat și cu Maria Loga. Pe lângă Valentin Sanfira și Maria Loga, mai sunt și alți nemulțumiți, însă nu vor să iese în față, tac și țin în ei. Nu e posibil ca toți acești interpreți să fie conduși de un om care nu are habar de nimic, un om frustrat profesional, că nu este recunoscut ca artist. Probabil că, după plecarea celor doi, vor mai fi și alții”, ne-a spus o sursă din interiorul Ansamblului „Doina Gorjului”. Valentin Sanfira nu a dorit să comenteze subiectul: „ Nu vreau să comentez acest subiect, vă mulțumesc pentru înțelegere”.

maria-loga1Maria Loga: „O să plec, dacă mai stau aici, intru în pământ”

Contactată telefonic, interpreta Maria Loga ne-a confirmat faptul că va părăsi Ansamblul „Doina Gorjului”. „Nu vreau să mai stau aici, este hotărârea mea, nu vreau să mă îmbolnăvesc și să intru în pământ, am copii, nepoți de crescut, mi-a ajuns! I-am explicat domnului Porumbel motivele pentru care am luat această decizie, regret foarte mult că trebuie să plec după 21 de ani de aici, însă așa nu se mai poate. Eu, când am venit la ansamblu, aveam un nume, m-am angajat acolo în urma unui concurs și nu accept să fiu umilită la scenă și în public, nimeni nu are acest drept. Eu sunt o persoană cu coloană vertebrală, nu accept așa ceva, nu poate veni nimeni în față să zică că am fost adusă acolo de cineva. Îmi pare rău pentru tot, dar nu pot să mai rezist. În toți anii cât am fost la ansamblu, eu nu m-am certat cu nimeni, niciodată, era o armonie perfectă acolo, însă, în ultima perioadă, totul s-a schimbat. Eu nu am activat acolo pentru salariu de bugetar, am pus suflet acolo, m-am dăruit acestui ansamblu și îmi pare rău că trebuie să plec, dar nu se mai poate”, a declarat Maria Loga.

claudia-torop2Claudia Torop: „Nu am fost numită în funcție, ci am câștigat-o în urma unui concurs”

Claudia Torop, directorul artistic, spune că nu a făcut altceva decât să promoveze Ansamblul „Doian Gorjului” și să respecte desfășurătorul programelor din cadrul fiecărui concert susținut de artiști. „ În orice colectiv se mai iscă și câte o ceartă că este normal. Nu este nimeni obligat să mă iubească, eu nu am fost numită în funcție, ci am câștigat-o în urma unui concurs. Nu cred că o persoană ce are numeroase diplome acasă este o non-valoare. Eu nu țip la nimeni, nu știu de unde au ieșit toate astea. Personal, sunt mulțumită de toată activitatea mea, din cadrul ansamblului, am făcut destule într-un timp foarte scurt. Toate spectacolele se desfășoară după un desfășurător și fiecare artist are un minutaj pe care trebuie să îl respecte, eu nu pot da peste cap un întreg spectacol pentru că ajunge un artist mai târziu. Fiecare trebuie să își respecte ora la care trebuie să intre în spectacol. Cât despre realizările mele, acestea pot fi verificabile, cu drag fac tot ceea ce fac și mă ajută experiența managerială de 17 ani pe care o am în spate”, a spus Claudia Torop.

olguta-berbecOlguța Berbec: „Este total neadevărat că aș dori să demisionez”

Se vehicula că și artista Olguța Berbec ar dori să plece din Ansamblu, însă aceasta ne-a declarat că este total neadevărat: „În luna octombrie împlinesc 9 ani de când sunt membră a Ansamblului Doina Gorjului, timp în care nu am dezvoltat conflicte nici cu colegii mei, nici cu conducerea. M-am străduit să evoluez ca artist, tocmai pentru a confirma șansa pe care am primit-o la angajare. Deci, este total neadevărat că aș dori să demisionez, țelul meu este de a fi aproape de public prin Doina Gorjului. Din 1948 și până în prezent, de la Maria Lătărețu și până la soliștii care suntem azi, prin Doina Gorjului au trecut mulți interpreți, unii au stat mai mult, iar alții mai puțin și Doina Gorjului a rămas în picioare, deci nici acum nu se va clătina, dacă vreunul dintre soliști pleacă”, a spus Olguța Berbec.

Porumbel:„ Dacă pleacă cei doi artiști, ansamblul va avea mult de pierdut”

porumbel-(1)

Directorul Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, Gheorghe Porumbel, a încercat să aplaneze conflictul, însă fără prea multe rezultate. Acesta a declarat că pierderea celor doi artiști va fi una foarte mare adusă ansamblului. „ Mi-au spus că sunt supărați, i-am comunicat și președintelui Consiliului Județean și aștept un răspuns din partea dânsului. Dacă pleacă cei doi artiști, ansamblul va avea mult de pierdut și va fi o pierdere irecuperabilă”, a spus Gheorghe Porumbel.

loading...
Loading...

Citește și

O anumită categorie de gorjeni își primesc banii înapoi pe contribuția la sănătate. Vezi motivul și de când pot fi restituite sumele de bani

Veste importantă pentru gorjeni. Dacă ai plătit contribuţia la sănătate pentru anii 2015-2017 trebuie să …

11 comentarii

  1. safira ii facea ode in clipuri electorale lui ponta,sigur ca nu a luat un ban,acum costreie ii da cu sutul in cur bravo dom ion!

  2. un bun crestin

    S-au pierdut ,,Oameni” cu adevarat din acest ansamblu,dar nu a plans nimeni dupa ei.Fiecare e liber sa faca ce vrea.Succes celor ce pleaca si sanatate si putere de munca celor ce raman

  3. Mai, Olguta ce mincinoasa mai ești, ție frică să vorbești că a țipat isterica aia și la tine. Dar oameni buni , că a facut Valentin campanie da așa este , dar v a-ți întrebat de ce..?! Vă spun eu pentru că domnului Ion Calinoiu, îi mai trebuie 100 să învețe limba română. Așa ne obliga pe toți să le cântă în capanie..Iar pe Valentin la pus să vorbească în campani pentru că lui Valentin nu-i trebuie discurs casă spuna ceva și nici nu se bâlbâie ca domnul Calinoiu…Că ansamblu mege înainte cu aau fără ei așa este poate merge…întrebarea mea este cât poate merge și în ce direcție…!!! Așa a mers și țara noastră fără tovarășul președinte Nicolae Ceauseacu, dar a mers în jos, și am ajus să fim conduși de minți luminate cu lanterna.. Care nu știu nici măcar pe unde e gara în orașele care le conduc…

    • Invatati sa scrieti mai intai si dupa aceea bagati-va nasul in treaba altora.Isteric il puteti face pe Gheorghe Porumbel care nu stie decat sa tipe si sa jigneasca pe toata lumea.El e cea mai mare c…a din acest ansamblu

  4. Porumbele, zboara si tu cu ei !

  5. Domnule M.M. stati cam prost cu gramatica!De la moartea domnului Dafinescu,ansamblul merge in jos si nu cred ca exista sanse de revenire.

  6. A uitat Calinoiu cata campanie i-a facut Sanfira , acum sa place ca nu mai are nevoie! Sunt slugile PSD-ului , asta e Doina Gorjului! Toti au fost nebuni sa place , Matu , Niculina si Laceanu?

  7. olguta ce sa zica si ea a uitat prin cate paturi a trecut sa ajunga artista! ? O bate taticu Cali la fundulet!

  8. Ce spuneti dvs denota atat rautate cat si frustrare in orice familie exista certuri disensiuni greutati dar st convins ca o sa trecem peste toate problemele si mergand insinte cu capul sus o sa fim ce am fost mereu o forta un etalon de folclor o familie frumoasa di unita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: