sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 10:34

Scandal între sindicaliști! „Roșca a militat pentru ÎNCHIDEREA MINERITULUI de subteran!”. Vezi cine spune asta!


Comentarii acide la adresa liderului sindical Nelu Roșca după ce un coleg al său a postat pe Facebook două filmulețe, de la protestul din București al sindicatelor, cu titlul ”Liderul sindical care a făcut să se cutremure Piața Victoriei”, iar un altul l-a catalogat pe vicepreședintele FNME ca fiind ”erou al Gorjului, pe bune”.

 

Un motrean a scris că mișcarea sindicală este o rușine, iar toți liderii mari de sindicat au bătut palma cu administrația, au trădat milioane de muncitori și au primit salarii și funcții.
În schimb, mult mai radical a fost Silviu Zăbavă, un lider extrem de vocal la finele anilor ’90 și începutul anilor 2000, pe când conducea Sindicatul ”Sfînta Varvara”. Acesta i-a reproșat, într-un comentariu, lui Nelu Roșca faptul că, în trecut, a militat pentru închiderea mineritului de subteran din zona Motru.
”A fi numit erou al Gorjului sau al minerilor este o catalogare cam îndrăzneață, doar cine a fost în minerit și aproape de liderii din această categorie socio-profesională poate să se exprime. (…) Pe unii îi interesa să aibe și să își păstreze funcțiile obținute prin dezinformare sau sa fie sprijiniți de administrație. Roșca și ai lui au militat pentru închiderea mineritului de subteran. Chipurile, noi le mîncam banii. Câți din cei din cariere știu cum era munca în subteran? Eu le-am spus că după ce vor termina cu subteranul nemernicii vor începe să îi distrugă pe ei, dar nu m-au crezut. Dar să mă refer la Roșca, și l-aș întreba cum a ajuns el lider, cum a mușcat mâna care l-a propulsat, de ce a trădat mișcarea sindicală care l-a făcut mare și de ce s-a întors înapoi dacă tot a plecat, oare nu le-a făcut un mare rău membrilor lui de sindicat?”, a scris fostul sindicalist Zăbavă.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Un comentariu

  1. Lideri de sindicat de doi bani

    O lichea plătită de Boza pentru liniște .
    Trădătorul salariaților, hoțul cotizațiilor de la sindicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: