SCANDAL la Bumbești-Pițic: Constructorii au vrut să dea FOC căminului cultural, după ce și-au luat ȚEAPĂ de la un cunoscut AFACERIST. Primarul A DISPĂRUT!

Situație disperată pentru nouă muncitori ai unei firme care a renovat Căminul Cultural de la Bumbești-Pițic, după ce societatea care a subcontractat lucrările SRL-ului la care sunt angajați nu a virat banii, așa că ei nu și-au primit salariile de trei luni. În tot acest timp, oamenii au dormit pe jos, pe o saltea, într-o sală a căminului, au luat mâncare pe datorie de la magazinul din sat, iar acum un sătean le-a cumpărat de-ale gurii pentru că muncitorii nu mâncaseră de două zile.
Omenii au turnat, marți, benzină pe acoperișul căminului cultural și au vrut să-i dea foc, disperați de-a dreptul că vine Crăciunul și ei nu au niciun leu în buzunar. Aceștia au fost opriți la timp de un cetățean al comunei și de viceprimarul Irina Cojocaru, iar la fața locului au ajuns și polițiștii, numai primarul Miky Nioață a dat bir cu fugiții.

„Suntem lăsaţi aici ca nişte câini”

Primăria Bumbești-Pițic a obținut 1,57 milioane de lei, fonduri europene, pentru renovarea și înlocuirea acoperișului Căminului Cultural din localitate, iar lucrările au fost câștigate, în luna martie a acestui an, de firma Grup Primacons SRL din Slatina, societate ce aparține miliardarului Octavian Bălțoi, unul din cei mai bogați olteni. Autoritățile locale voiau ca reabilitarea așezământului cultural din centrul comunei, să fie finalizată în acest an, numai că lucrurile s-au complicat din cauza antreprenorului. Firma lui Bălțoi a subcontractat lucrările unei societăți din Prahova al cărui patron spune acum că a cumpărat materiale cu banii săi, iar Grup Primacons SRL nu i-a virat niciun leu. ”Nu am luat niciun ban, nici pe materiale și nici pe manoperă. Suntem nouă oameni și de trei luni nu ne-am luat banii. Am luat toate materialele pe firma mea, crezând că-mi dă banii. Firma care a câștigat nu a cumpărat niciun kilogram de cuie, eu am cumpărat totul. Până acum am băgat peste 700 de milioane (de lei vechi), fără manoperă”, declară reprezentantul firmei prahovene.

Octavian Bălțoi
Octavian Bălțoi

În urmă cu o lună de zile, muncitorii care lucrau la reabilitarea Căminului Cultural avertizau că vor da jos acoperişul pe care l-au pus dacă nu-și vor primi banii. Oamenii au dormit într-o sală a căminului, pe o saltea, şi cât timp au lucrat la renovarea imobilului au luat mâncare pe datorie de la un magazin din comună. „Uitaţi-vă în ce hal suntem! Dormim de atâta timp într-un dezastru. Sus, pe nişte saltele. Nu avem posibilitatea să facem baie, nimic. Suntem lăsaţi aici ca nişte câini. Dacă nu primim banii, dăm jos tot ce am pus. Trebuie rezolvată această problemă. Noi lucrăm cu firmă, în regulă, pe care şeful nostru a luat materialele necesare şi acum noi nu am mai primit banii”, afirma unul din muncitori, la acea vreme.

Primarul Nioață a dispărut

Marți, situația a devenit de-a dreptul critică, după ce muncitorii, aflați la capătul răbdării, s-au urcat pe acoperiș, au turnat benzină și au vrut să-i dea foc, pentru că Bălțoi încă nu virase niciun leu firmei la care aceștia erau angajați, ei nu-și luaseră salariile de trei luni, iar de două zile nu mâncaseră nimic. Oamenii au fost opriți, la timp, de un cetătean care le-a explicat că riscă să fie condamnați penal. Aurelian Dârnu, fost director al Fabricii de timbre ”Filatelia”, retras la pensie la Bumbești-Pițic, le-a cumpărat mâncare muncitorilor și a reușit să-i convingă să nu incendieze imobilul. ”Pentru toată această situație eu îl găsesc vinovat pe primar. Erau trei oameni care s-au urcat pe scară cu benzină. I-am lămurit că au familii acasă și copii”, a declarat Aurelian Dârnu.
Oamenii au primit asigurări și din partea viceprimarului comunei, Irina Cojocaru, că se va implica pentru rezolvarea situației, iar la fața locului au ajuns și polițiștii. Numai primarul Miky Nioață a dispărut din zonă și până spre după-amiază încă nu revenise la primărie.
”Am pus benzină pe acoperiș și îi dau foc. Nu mai rezist, dom`le, nu mai rezist! Ne-a dus cu vorba ca să punem țigla și apoi ne dă banii. Am terminat și uitați-vă, ne-a păcălit. M..e ăla de Bălțoi, ăla de zice că are firmă mare. Dacă nu era un cetățean căminul ardea. Oamenii n-au mâncat de două zile, ne-a adus omul ăsta mâncare cu banii lui din buzunar”, a mărturisit reprezentantul firmai prahovene.

„Dacă nu-mi dă banii dau foc la acoperiș”

Acesta a relatat cum a decurs relația sa contractuală cu miliardarul Bălțoi despre care spune că de fiecare dată când îi cerea banii, afaceristul nu mai răspundea la telefon. De data asta omul era hotărât să distrugă tot ce a construit și aștepta un semn de la muncitorii trimiși la întâlnirea cu Bălțoi care a promis că le dă banii, numai că voia ca oamenii să plece cu toții de la Bumbești-Pițic și să nu mai facă scandal.
”M-am dus personal la Bălțoi și mi-a spus că în momentul în care vine țigla îmi dă 100 de milioane, să mă apuc să pun țigla și când termin îmi dă diferența. Am terminat țigla, i-am trimis poze și nu mai răspundea la telefon. După scandalul de aici a zis să ne ducem să ne dea banii. Mi-a zis să iau toți oamenii de aici, ca să fie liniște. Am trimis niște colegi la Vîlcea la Bălțoi după bani. Acum avem o sticlă cu benzină sus, primăria știe, poliția știe, dacă nu-mi dă banii dau foc la acoperiș, poate să mă ia poliția, să fac pușcărie. Oamenii ăștia au muncit aici luni de zile și pleacă acasă acum, de Crăciun, fără bani?”, a declarat reprezentantul firmei prahovene.
Situația rămâne încordată până când autoritățile locale nu vor clarifica dacă i-au virat banii firmei Grup Primacons SRL și cum s-a ajuns ca aceasta să nu-și onoreze înțelegerea cu subcontractantul.

loading...
Loading...

Citește și

Peste 5,8 miliarde de lei vechi, prejudiciu la o PRIMĂRIE din Gorj! Edilul s-a pontat la serviciu deși era în vacanță în Israel!

Camera de Conturi Gorj a transmis la începutul acestei luni Consiliului Local Țicleni raportul de …

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: