Scandalul de la Rovinari continuă: Filip, ATACAT de Chivu pe Facebook

chivu-laurentiu

Laurenţiu Chivu continuă să-l atace pe Robert Filip. Fostul viceprimar spune că Filip nu s-a implicat pentru PP-DD în campania elecorală şi că el a fost cel care a tras sforile excluderii lui din partid. Vicepreşedintele CJ spune că nu-l interesează scandalul şi nu răspunde omenilor „rău intenţionaţi”.

Imediat după ce a aflat de excluderea din partid, Laurenţiu Chivu a postat pe pagina personală de Facebook atacuri asupra lui Robert Filip. Acesta a scris că a fost exclus din partid pentru că a deranjat familia Filip şi de aceea a fost dat afară din partid şi de la primărie. „Adevăratul motiv pentru care Filip Robert a convins-o cum a ştiut el mai bine pe Simona Man, să mă excludă din partid şi implicit din primărie, au exclus propriul primar de PP-DD (UNPR) pe motivul că am adus prejudicii de imagine partidului. Am adus prejudicii familiei Filip prin măsurile luate la primărie. Am aprobat să se demareze misiunea de audit intern privind situaţia financiar-contabilă la 31.07.2015. Am aprobat să se prezinte de Direcţia Economică gradul de colectare al impozitelor şi taxelor locale, volumul cheltuielilor de capital (bugetul local şi împrumut), volumul încasărilor din executări silite, volumul cheltuielilor materiale (bugetul local şi împrumut), volumul fondurilor europene atrase şi care este situaţia arieratelor la 31.07.2015. Totodată împuternicirea persoanelor privind cele 4 faze ale execuţiei bugetare a cheltuielilor”, a scris Chivu pe site-ul de socializare. Fostul viceprimar a mai precizat că Filip Jr. nu a muncit în campaniile electorale pentru PP-DD.

Robert Filip: „Nu mă interesează scandalul”

Robert Filip nu a vrut să comenteze prea mult despre aceste acuzaţii, spunând că nu vrea să se coboare la nivelul lor. „Nu aş vrea să răspund acestor atacuri pentru că ar înseamna să răspund la nivelul unor oameni rău intenţionaţi. Nu puteam să fiu văzut în campanie pentru că mă ocupam de coordonarea campaniei şi oamenii ştiu treaba asta. Poate o să am o poziţie publică într-o bună zi şi o să dezbatem acest subiect. Nu mă interesează scandalul, mă interesează să se întâlnească acei consilieri şi să pună un viceprimar cu atribuţii de primar”, a declarat Robert Filip

Loading...

Citește și

Se deschide un NOU TEATRU la Târgu Jiu!

În aproximativ o lună de zile își deschide porțile un nou teatru la Târgu Jiu! …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.