sâmbătă , 14 decembrie 2019 - 7:12

Scandalul sexual dintre doctorița Hortopan și primarul Stan, mutat la instanță!


Judecătoria Târgu-Cărbunești va stabili peste doar o săptămână dacă plângerea penală a doctoriței Ramona Hortopan, fost medic la Centrul de Permanență Albeni, împotriva edilului comunei Albeni, Ionuț Stan, trebuie să revină la Parchet ori scandalul să fie închis din punct de vedere legal. De altfel, procurorii nu l-au găsit vinovat pe amorezul PNL de hărțuirea, șantajul și defăimarea consilierei județene PSD, medic de profesie, deși cea din urmă a depus în aprilie anul trecut o plângere în acest sens, la organele de cercetare din Târgu-Cărbunești. Din 14 noiembrie, scandalul s-a mutat pe rolul instanței de judecată după ce pesedista a atacat ordonanța procurorilor care îi scăpa pielea primarului, care s-a bătut cu pumnul în piept în legătură cu presupusa relație amoroasă cu medicul său din comună.

Povestea dintre cei doi a devenit publică în primăvara anului trecut, când edilul UNPR, în prezent PNL, a decis ca, în semn de răzbunare, să o lase pe Ramona Hortopan, cunoscut consilier județean al PSD Gorj, fără locul de muncă de la Centrul de Permanență din Albeni. O parte a aleșilor au sărit în sprijinul doctoriței considerând abuziv demersul primarului, dar chiar și așa, Stan a pus lacătul pe centrul în cauză și a făcut publice detalii ale relației pe care, spunea acesta, ar fi avut-o cu doctorița, primarul fiind însă căsătorit.
„Mi-a cerut să mă despart de soţie ca să am o relaţie cu dumneaei şi i-am spus că acest lucru nu pot să-l fac. A existat o relaţie între mine şi doamna doctor. Nu am crezut că se ajunge aici. Nu înţeleg ce a fost în capul dumneaei“, povestea în aprilie anul trecut primarul Stan, criticând așa-zisul comportament neprofesional al respectivei la locul de muncă. Primarul a susținut astfel că medicul nu îşi făcea datoria, consuma băuturi alcoolice şi fuma în timpul serviciului. El a postat atunci şi o fotografie pe pagina sa de Facebook în care apare o sticlă de şampanie pe biroul medicului, dar poza ar fi fost făcută de ziua de naştere a Ramonei Hortopan: „Doamna doctor, în timpul gărzilor, consuma atât băuturi alcoolice în camera centralei şi fuma“. Primarul Ionuţ Stan a urmărit-o, de altfel, pe doctoriţă și pe camerele de supraveghere video din localitate pentru a constata când respectiva venea la serviciu şi spunea atunci că aceasta nu îşi respecta programul de lucru.

Hortopan își apără imaginea

În schimb, Ramona Hortopan susţinea că nu a avut o relaţie cu primarul Stan şi că acesta ar fi făcut o obsesie pentru ea şi că a ajuns să o hărţuiască. Medicul declara anul trecut că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti împotriva edilului: „Am depus plângere pentru defăimare, hărţuire şi şantaj. Mi-a cerut bani. Mi-a cerut 25 de milioane de lei ca să nu publice pe Facebook nu ştiu ce imagini cu mine. Sunt nişte poze în care nu s-a întâmplat nimic. Nu am avut vreo relaţie de altă natură decât profesională. Omul acesta a făcut o obsesie din persoana mea. Eu nu i-am cerut niciodată să divorţeze de soţie. Să-şi vadă de treaba lui, şi de primăria lui, şi de familia lui şi să mă lase în pace. Am avut o relaţie profesională. Dacă omul a făcut o obsesie, nu e problema mea“.
La un an și jumătate de la scandalul amoros, Ramona Hortopan încă nu și-a spălat imaginea cu atât mai mult cu cât procurorii i-au dat NUP primarului care a creionat-o pe aleasa PSD drept o femeie care ar fi vrut, din egoism, să-l separe de soție și de copil.
Pe 28 noiembrie, instanța Judecătoriei Târgu-Cărbunești va decide dacă plângerea doctoriței va reveni la Parchet pentru continuarea cercetărilor ori dosarul va fi închis, rămânând în picioare soluția procurorilor.

loading...
Loading...

Citește și

Iată ce spune deputatul Vîlceanu despre cei doi afaceriști propuși pentru Consiliul de Supraveghere al CEO: Sunt extrem de inteligenți și adaptați la ce înseamnă economie!

Răzvan Alex Ionescu și Iulian Vasile Popescu sunt doi târgujieni susținuți de PNL Gorj pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: