Schweighofer VINDE pădurile din Gorj-Vâlcea, suedezilor!


HolzindustrieSchweighofer, unul dintre cei mai mari jucători din industria lemnului din România, vinde cele 14.283 hectare pe care le deţine în România, companiei suedeze GreenGold Group.

Ziarul Financiar anunţă HolzindustrieSchweighofer, unul dintre cei mai mari jucători din industria lemnului din România, vinde cele 14.283 hectare pe care le deţine în România, companiei suedeze GreenGold Group. Pădurile cumpărate de suedezii de la GreenGold Group sunt localizate în judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ şi Suceava.

1.700 de hectare de pădure, aflate la limita judeţului Gorj, în imediata vecinătate a judeţului Vâlcea, sunt în proprietatea Schweighofer. Pădurile care vor fi vândute curând altor străini, se află în zona Obârşiei Lotrului. Săptămâna trecută, firma austriacă a primit câştig de cauză în instanţă pentru 800 de hectare de pădure pe care statul le luase înapoi, suprafaţa fiind în litigiu pentru că proprietarul de la care cumpărase Schweighofer intrase ilegal în posesia pădurii. Astfel, statul le-a suspendat dreptul de a mai exploata perimetrul respectiv. Numai că, la proces, statul a pierdut, iar cele 800 de hectare au ajuns din nou la austriecii care vând acum pădurile din România suedezilor de la GreenGold Group. „Au investit aici pentru un drum forestier 2 milioane de euro. O investiţie mare, nu înţelegem de ce pleacă…”, a spus un reprezentant al Gărzii Forestiere vâlcene.

„Grupul Schweighofer, unul dintre liderii europeni în prelucrarea lemnului, face o schimbare de strategie şi vinde compania subsidiară Cascade Empire, precum şi divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire, către compania suedeză GreenGold Group. Părţile contractante au decis să nu facă publică valoarea tranzacţiei şi detaliile contractuale. Pădurile deţinute de Cascade Empire însumează 14.283 hectare, localizate în judeţele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamţ şi Suceava”, se arată în comunicatul emis de austriecii de la Schweighofer.
HolzindustrieSchweighofer operează în România trei fabrici de cherestea şi două fabrici de producţie a panourilor din lemn cu un total de circa 3.100 angajaţi.

loading...
Loading...

Citește și

Senatorul Iriza și-a tras limuzină de 70.000 de euro! Nume important din PSD, împrumutat de parlamentarul gorjean! Iată ce pensie și indemnizație încasează lunar!

Averea senatorului Scarlat Iriza a crescut considerabil, în cel de-al treilea an de mandat, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: