SCURTE ȘTIRI

FOTBAL/ Giusti, una din noile speranțe ale atacului „pandur”

Criza din atacul „pandurilor” s-a dovedit cea mai mare problemă pentru tehnicianul Cristi Pustai pe acest început de an. Însă, odată cu debutul oficial al argentinianului Maximiliano Giusti (autorul celei mai mari ocazii de gol din meciul cu Concordia Chiajna), antrenorul Pustai speră ca lucrurile din atacul „pandurilor” să revină la normalitate. De asemenea, speranțele tehnicianului se leagă și de revenirea lui Matulevicius, lituanianul fiind programat să revină pe teren la meciul cu Gaz Metan Mediaș. „Jocul are o creştere, s-a văzut de la meciul cu Astra, şi în faza ofensivă, sperăm ca Giusti să crească de la meci la meci în potenţă fizică. E un jucător luat pe ultima sută de metri, liber de contract, dar liber şi de pregătire pentru că nu a făcut pregătirea cu noi. Iar mai nou, a început şi Matulevicius, probabil la Mediaş o să joace”, crede Pustai.

FOTBAL/Prunariu atacă fosta conducere

După rezultatele extrem de slabe din 2014, din ce în ce mai mulți oficiali de la Pandurii încearcă să găsească explicații pentru criza la care s-a ajuns. Noul președinte al clubului Pandurii, Mihai Prunariu, crede că marea problemă a grupării oltene o reprezintă raportul total opus – jucători de valoare vânduți vs. jucători de valoare cumpărați. Prunariu dă vina pe vechea conducere, care în loc să opereze transferurile adecvate la echipă, a cheltuit banii pe… mașini! „Toată lumea e de vină! Avem și ghinioane, ce să facem dacă nu intră mingea în poartă? Aud că strigă lumea «Marin Condescu, Marin Condescu!». Păi, o să-l băgăm pe teren, să vedem dacă o să dea gol. Uităm câți jucători am vândut de la Pandurii, uităm că am dat 7-8 jucători de națională și alți jucători extrem de importanți i-am pierdut. Iar noi, la club, n-am adus jucători, am cumpărat mașini… Nu o să putem să punem mașina să joace pe teren. Astra a transferat anul trecut jucători de 4 milioane de euro, noi am cumpărat mașini de peste un milion de euro”, susține președintele Consiliului de Administrație de la Pandurii.

loading...
Loading...

Citește și

Pandurii cere explicaţii la FRF în privinţa transferurilor

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-a adresat preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.