miercuri , 16 octombrie 2019 - 10:36

Se caută director financiar-contabil la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti! Vezi condiţiile de participare la concurs


Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești organizează concurs/examen pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil.

Criteriile specifice pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:
-să fie absolvenţi de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
-să aibă cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
-să deţină certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum și de cunoaștere a reglementărilor europene în domeniu.

Concursul/examenul pentru ocuparea funcției specifice comitetului director al unității se va organiza în data de 01.08.2019, ora 09.00 – proba scrisă, respectiv în data de 01.08.2019, ora 13.00 – susținere orală a proiectului de specialitate, ora 15.00 – interviul de selecție, la sediul unității.
Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 24.07.2019.
Bibliografia pentru concurs/examen și temele-cadru pentru proiectul de specialitate se afișează la sediul Spitalului de Urgență Târgu-Cărbunești și se publică pe site-ul spitalului.
Relații suplimentare se pot obține la telefonul 0253.378.165/int. 339, Biroul Resurse Umane.

loading...
Loading...

Citește și

Comerț stradal în buricul municipiului! Piața modernă nu place dar se preferă băncile din oraș

Autoritățile locale motrene au permis comerțul ambulant și primitiv chiar în zona pieței modernizate a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: