Se întruneşte AGEA la CEO. DECIZIA cu privire la PLANUL de CONCEDIERE!


• Acţiunile Fondului Proprietatea, peste CAPUL Ministerului Energiei

Şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor CE Oltenia este programată pentru astăzi. Sunt mai multe probleme pentru care acţionarii se întrunesc, printre care şi aprobarea, sau nu, a revizuirea planului de disponibilizare. De asemenea, acţionarii trebuie să aibă o reacţie oficială cu privire la ameninţarea Fondului Proprietatea.

Este vorba despre faptul că Directoratul CEO va fi chemat în instanţă de către Fond fiindcă nu a dat afară 2.000 de oameni. Interesant este că implicarea Fondului Proprietatea în treburile companiilor de stat a lăsat „rece” Ministerul Energiei de prea multe ori. Poate că, de această dată reprezentanţii statului vor face unele demersuri legale pentru a diminua puterea unui acţionar minoritar într-o companie de strategie naţională.
Planul revizuit de disponibilizare trebuie aprobat de AGEA. Iată cum prezintă situaţia, Directoratul CEO, format din membrii Laurenţiu Ciobotărică, Daniel Antonie, Ovidiu Bălăcescu şi preşedintele acestui for, Sorinel Boza:
„Planul de restructurare,reorganizare si eficientizare prevede perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul activitatii companiei, cu mijloacele financiare disponibile si indica modalitatea si termenele prin care aceasta se poate viabiliza financiar.

Revizuirea planului de restructurare, reorganizare si eficientizare (revizia 2) este necesară deoarece:

Prin planul de restructurare, reorganizare si eficientizare (revizia 1) aprobat de catre actionari in decembrie 2016, s-a propus disponibilizarea a 802 salariați comparativ cu planul initial unde fuseseră propusi spre disponibilizare 2000 de salariați. Acest plan revizuit (revizia 1) a fost pus in consonanta cu bugetul de venituri si cheltuieli ce trebuia sa fie rectificat însă, rectificarea BVC nu a fost aprobata prin Hotărâre de Guvern si prin urmare societatea nu are acoperite in fondul de salarii, sumele necesare pentru plata celor 1200 de persoane nedisponibilizate. Sub acest aspect, un plan revizuit si actualizat este solicitat de catre ministerele avizatoare la momentul in care se va depune proiectul de buget pentru anul 2017.

La dimensionarea planului, compania a ținut cont și de următoarele aspecte:

S-a demonstrat în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017 că Sistemul Energetic Naţional (SEN) este dependent de disponibilitatea blocurilor energetice ale CE Oltenia pe fondul lipsei de apă şi vânt.
Imposibilitatea asigurării combustibilului necesar pentru cele 11 blocuri energetice disponibile deoarece nu au fost emise hotărârile de guvern pentru exproprierea pe cauză de utilitate publică a proprietăţilor din coridoarele Jilţ şi Roşia, prin urmare sunt necesare lucrări tehnologice care impun o forţă de muncă însemnată;
Fiabilitatea și operarea blocurilor energetice datorită proceselor de disponibilizare anterioare a scăzut sau a devenit deficitară prin plecarea de personal cu expertiză în domeniu;
Datorită acestor motive, prin acest plan se propune disponibilizarea a 1.000 de salariați față de 2.000 cât erau în planul anterior aprobat pentru anul 2017.
Pentru acest proces de disponibilizare s-a avut în vedere atât reorganizarea întregii organigrame bazată pe principii solide de management si administrarea proceselor companiei, dar si reducerea personalului indirect productiv in sectoarele de activitate suprapopulate sau subîncărcate. Prin noua organigrama aprobata au fost prevăzute desființarea unor posturi de conducere, a unor structuri ineficiente
Procesul de disponibilizare nu are efecte majore în anul 2017 din perspectiva economiilor.
Este irațional ca CE Oltenia să disponibilizeze personal şi implicit să închidă capacităţi de producţie în condiţiile în care grupurile energetice ale companiei sunt conforme cu legislaţia de mediu, iar alte companii nu respectă aceste prevederi;
Nu este normal ca un producător de energie al carui cost de producție este mai mare decat al CE Oltenia sa fie lasat sa functioneze reducand si profitul si consumand un combustibil foarte valoros si ale caror rezerve sunt spre epuizare (gaz), iar CE Oltenia sa-si disponibilizeze salariatii in conditiile in care costul de productie al companiei este mult mai mic decat al acelui producator”, se arată în documentul întocmit de Directoratul CEO şi care va fi prezentat acţionarilor.

Date fiind informaţiile care au apărut în spaţiul public transmise, neoficial încă, de Fondul Proprietatea, este foarte posibil ca FP să nu aprobe revizuirea acestui plan de disponibilizare. Mai mult, Fondul Proprietatea ameninţă compania de stat cu proces în instanţă, fiindcă nu a dat afară 2.000 de oameni în 2016. Amintim că, Fondul Proprietatea este acţionar minoritar, dar care DICTEAZĂ, peste Ministerul Energiei, deci peste statul român, deciziile în compania din Gorj. Nu ar fi pentru prima dată când acest acţionar minoritar se impune – fără să investească nimic în nicio companie de stat, doar ridicând cota de profit – în societăţile naţionale. De pildă, tot board-ul Nuclearelectrica a fost REVOCAT, în ianuarie, la cerinţa acestui organism. Pe de altă parte, este foarte posibil ca FP să aibă o reacţie oficială în şedinţa AGEA programată pentru astăzi, cu privire şi la constituirea CEO ca parte civilă în dosarul “Masa caldă”, pentru ca societatea românească să-şi poată recupera banii. Este pentru a doua oară când Directoratul CEO solicită aprobarea în AGEA a acestui punct. În luna ianuarie, Fondul Proprietatea s-a OPUS constituirii CEO parte civilă în proces, votând împotrivă. Directoratul a luat act atunci de votul FP şi a reintrodus acest punct pe ordinea de zi a şedinţei de azi, cu speranţa că acest organism va vota în favoarea companiei, de această dată.
loading...
Loading...

Citește și

Fiul unui miner de la Cariera Peșteana, operat pentru a doua oară! ARE NEVOIE DE AJUTOR!

Tânărul Cristian Ovidiu Marcu, în vârstă de 25 de ani, va suferi o a doua …

Un comentariu

  1. Stimate redactor, informația, educatia, competenta si regulile jurnalismului nu au absolut nicio legătură cu competențele pe care vi le arogati intr-un domeniu unde nu v-ati înscris la clasa pregătitoare! Citiți art 136 din legea 31/ 1990 si apoi lasati-va de meseria asta! La energie si politici energetice sunteti la acelasi nivel cu Maioreanu handbalistul ! 0/ Stim oful gazetei si gazetarilor Domino! Paza CEO! Pentru care va prostituali mintile mai josnic decat o amărâta de pe centura! Vorbiti de AGA care trebuie sa ia atitudine fata de comunicatul FP😁😁😂 Păi reprezentantul FP e in AGA! Vai de voi😂😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: