Se lucrează la clopotnița din Bolbocești și cu autorizația expirată! Inspectoratul în Construcții așteaptă să se tragă clopotul


Lucrările la clopotnița și copertina de la biserica din satul Bolbocești, comuna Albeni, au fost întrerupte cu mai mult timp în urmă dar au fost reluate după ce mai multe organisme de control au ajuns în curtea lăcașului de cult unde s-au făcut lucrările ilegale, luna trecută. Ce mai contează că autorizația de construcție este expirată, lucrătorii de la SC DARICOM STYLE ILSERV SRL din Drăgănești, județul Olt, au revenit în șantier.

Autorizația de construcție a șopronului de lux cum l-au numit localnicii și a clopotniței din Parohia Berzeiul de Gilort, comuna Albeni, a fost eliberată de primăria comunei în luna februarie. Autorizația era valabilă 90 de zile, iar în prezent, conform bannerului constructorului, aceasta lucrează în ilegalitate.
Dar o face pentru Domnul, nu se înțelege care însă, cel de Sus sau cel de la Primărie.
Constructorul dă bice deoarece pe 25 septembrie s-a angajat că va termina lucrarea, iar gongul bate, asta în timp ce șopronul de 93.000 de lei trebuie plătit.

loading...
Loading...

Citește și

SURSE. CINE aspiră la postul de PREFECT DE GORJ

În ultimele zile, au început să fie vehiculate numele foştilor prefecţi Victor Banța şi Gheorghe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: