Şedinţă AGA

ceo-cmkkx

Potrivit unui comunicat de presă al CE Oltenia, în data de 8 martie 2016 a avut loc o ședință de lucru a reprezentanților Prefecturii Gorj și Consiliului Județean Gorj, la care au fost invitați și reprezentanți ai CE Oltenia.

Astfel, în cadrul acestei ședințe s-au adus în discuție solicitările Primăriilor Târgu-Jiu, Rovinari, Motru, Mătăsari, Cătunele, Urdari, Bâlteni, Plopșoru pentru transferul cu titlu gratuit al activelor cu caracter de utilitate publică din patrimoniul CE Oltenia către autoritățile locale, cât și solicitarea Consiliului Județean Gorj pentru trecerea tronsonului de drum județean DJ 674B Roșia de Jiu-Negomir în proprietate publică, obiectivele vizate reprezentând investiții ale companiei ca urmare a exproprierilor efectuate (școli, grădinițe, rețele de apă și canalizare, stații de epurare, vetre de sat, etc). S-a convenit colaborarea instituțiilor implicate atât pentru elaborarea documentației care să inițieze o hotărâre de guvern în acest sens, cât și pentru avizarea proiectului de hotărâre de guvern la nivelul ministerelor de resort.

Discuții în AGA cluburilor

De asemenea, s-a discutat despre solicitarea Consiliului Județean Gorj pentru continuarea asigurării contribuțiilor financiare către cluburile sportive Energia Târgu Jiu și Pandurii Târgu Jiu de către CE Oltenia, în calitate de membru asociat. CE Oltenia comunică faptul că s-a convenit ca acest aspect sa fie supus dezbaterii în cadrul ședințelor AGA ale cluburilor convocate pentru data de 10.03.2016.

loading...
Loading...

Citește și

Conducerea Carierei Roșiuța și liderii de sindicat nu au dat din coate pentru prezidențiale! Minerii navetiști nu au mai fost aduși duminică la schimbul I

Dacă la europarlamentare a fost ,,fierbere” la Cariera Roșiuța, directorul Constantin David aducând la serviciu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: