ȘEFUL CJ Gorj, MESAJ pentru gorjeni: ÎI ASIGUR că NU VA FI RETRASĂ ACREDITAREA SJU


Președintele Consiliului Județean Gorj calmează spiritele după ce, zilele trecute, ministrul Sănătății a amenințat că spitalul Spitalul Județean de Urgență de la Târgu-Jiu ar putea rămâne fără acreditare în urma neregulilor pe care le-a depistat în timpul vizitei făcute săptămâna trecută.

Cosmin Popescu dă asigurări că unitatea spitalicească nu va rămâne fără contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Șeful județului a anunțat că vor fi remediate toate problemele pe care le va descoperi corpul de control. În plus, a precizat că, în acest an, se vor face investiții la spital în valoare de 7 milioane de lei. „Îi asigur pe toți gorjenii că nu va fi retrasă acreditarea Spitalului Județean de Urgență de la Târgu-Jiu. Acreditarea este valabilă până în 2021. Acum, așteptăm și concluziile raportului corpului de control al ministrului Sănătății. Dacă se vor găsi anumite probleme din punct de vedere tehnic, medical, a circuitelor, le vom remedia. Am făcut o listă de priorități de investiții. Vrem să o ducem la capăt. Pediatria era o prioritate. Deja se lucrează la această secție. Termenul de finalizare al lucrărilor este luna iunie. Ministrul a promis că tot ce înseamnă aparatură și mobilier va fi asigurat din fondurile ministerului. În acest an, vom face investiții în spital în valoare totală de 7 milioane de lei. Marea problemă este că nu se respectă anumite proceduri și circuite, problemă generată și de faptul că spitalul este construit înainte de 1989”, a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliul Județean Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

O anumită categorie de gorjeni își primesc banii înapoi pe contribuția la sănătate. Vezi motivul și de când pot fi restituite sumele de bani

Veste importantă pentru gorjeni. Dacă ai plătit contribuţia la sănătate pentru anii 2015-2017 trebuie să …

Un comentariu

  1. Abia așteptăm alegerile sa va duceți toți acasă. Poate aveți treaba și va retinem

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: