Șeful Compartimentului ORL al Spitalului Municipal a DEMISIONAT! În locul medicului numită nevasta unui polițist


Doctorul Jamal Iskandarani, cel care a condus de peste un deceniu, Compartimentul ORL al Spitalului Municipal Motru a demisionat din funcție la finalul lunii trecute. Surse din unitatea medicală susțin că medicul ar fi avut unele supărări la adresa conducerii spitalului, dovadă că în locul său a fost numită, prin decizie a managerului, șefa Compartimentului Oftalmologie, soție de polițist, și nu un chirurg. De altfel, cele două compartimente funcționează ca parte a Secției Chirurgie a Spitalului Municipal Motru, dar la conducerea lor nu sunt medici din această specialitate.

Demisia doctorului Jamal Iskandarani, medic stabilit de 15 ani la Motru după ce a prestat o perioadă și la Spitalul nr.1 din Craiova, acesta studiind medicina în Kuweit, a uimit comunitatea municipiului, acesta fiind destul de apreciat de către pacienți. Aceștia nu își explică de ce s-a supărat doctorul și a renunțat, așa, dintr-o dată, la funcție, iar unii au bănuit chiar un conflict cu conducerea unității medicale.
Cert este că, înlocuitorul lui Jamal Iskandarani a alimentat zvonurile potrivit cărora medicul a fost ,,lucrat,, din interior, asta deoarece managerul Efrim a ales să o pună șefă peste ORL tocmai pe doctorul oftalmolog Silvia Pârvănescu, care ar avea o activitate slabă pe compartimentul de oftalmologie.

Muncă puțină, responsabilitate multă!

Surse medicale spun că doctorița, numită de o săptămână peste ORL, are cel mult 5 pacienți pe lună în compartimentul pe care l-a condus până săptămâna trecută iar acum e șefă și peste ORL. Motivul numirii ar fi doar că respectiva este nevastă de polițist, nu că ar fi o mână de fier care să fie capabilă să conducă două compartimente.
În acest context, nu se înțelege de ce managerul Efrim nu l-a numit șef la ORL, urmare a demisiei doctorului Iskandarani, măcar pe un chirurg, acesta având de ales între Cîrju Bogdan, chirurg care prestează de 5 ani în spital și Ecaterina Neamțu, aflată de un an în unitatea medicală.
Toți au mizat pe Cîrju, dar Efrim a preferat-o, în mod surprinzător, pe doctorița cu specializare oftalmologie.
În Secția de Chirurgie mai este și doctorul Teodor Zavate, dar condamnarea sa nu îl face pretabil pentru o astfel de funcție.

loading...
Loading...

Citește și

Comisie Mixtă, la CEO! Pe ordinea de zi, doar două puncte: ajutoare sociale și diverse

La Comisia Mixtă Administrație-Sindicate care va avea loc miercuri la Direcția Minieră nu se află …

Un comentariu

  1. Iskandarani Jamal

    Referitor la acest articol,vreau sa lamuresc anumite aspecte.In primul rand nu am fost intrebat de nimeni si nu mi-a fost ceruta parerea in legatura cu continutul acestui articol,nu sant de acord cu aceasta dezinformare si jignire adusa la adresa colegilor mei.Demisia mea a fost de natura personala si nu sant de acord ca cineva sa se foloseasca de acest act pentru a dezinforma comunitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodată site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.