Senatorul Cârciumaru, AUDIAT, astăzi, la Înalta Curte într-un dosar de corupție!


Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, totodată senator, a fost citat astăzi martor în procesul de corupție al fostului parlamentar social-democrat Toni Greblă, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De altfel, inculpatul Greblă a cerut instanței încă din octombrie anul trecut audierea lui Cârciumaru, a actualului senator Iriza Scarlat, a fostului deputat Vasile Popeangă și a Ralucăi Marinescu. Din cauza mai multor amânări, fostul șef de partid a lui Greblă va fi audiat abia în această zi de vineri.

Senatorul Cârciumaru nu a ascuns că astăzi va fi prezent la Înalta Curte, locul în care va fi întrebat cu siguranță despre sponsorizările electorale ale lui Toni Greblă din cele două campanii. Cârciumaru s-a și scuzat că nu poate fi prezent astăzi la Târgu-Jiu, pentru o întâlnire pe probleme de drepturi de autor, tocmai din acest motiv, citația de la Înalta Curte.

Întrebări despre sponsorizările PSD

De aceleași întrebări nu vor scăpa nici Popeangă şi nici Scarlat Iriza. Cert este că toți vor da declarații, asta dacă nu au făcut-o deja, la Înalta Curte cu voia lor, senatorul întrebându-i în prealabil dacă vor să îi fie martori în acest dosar.
De la admiterea solicitării lui Greblă până în prezent a trecut mai bine de un an, dosarul fiind amânat de mai multe ori. De altfel, de la vacanța judecătorească până în prezent, în dosar au avut loc iar patru amânări. Astăzi însă se vor face audieri de martori, probabil primele după o lungă perioadă de timp.

 

54 de martori audiați

Fostul judecător al Curţii Constituţională, Toni Greblă, anunţa, în septembrie, că DNA şi SRI i-ar fi făcut un dosar la comandă pentru a lovi în CCR. Durerea fostului avocat era că nu poate trece încă peste umilinţa de a afla chiar de la procurorul de caz, acum avansat în funcţie, că ancheta sa nu are probe dar este un dosar făcut în orb şi ce o fi o fi.
Cu o carieră distrusă şi cu demnitatea lovită dur de sistemul de forţă Toni Greblă a declarat, cu două luni și jumătate în urmă, că încă are încredere în magistraţi. ,,Au fost audiaţi, până acum, 54 de martori care nu cunosc nimic cu cauza, au fost făcute 45 de percheziţii domiciliare şi informatice din care nu s-a ridicat niciun document. Se confirmă ce mi-a spus la prima întâlnire procurorul de caz şi anume că ei fac o anchetă în orb adică verificăm, cercetăm şi om vedea ce iese. Nu a ieşit nimic, dar au trimis dosarul în judecată pentru că era pe valul luptei în stilul DNA împotriva corupţiei şi a crezut că va fi foarte uşor confirmată de Înalta Curte”, spunea Toni Greblă.
Întrebat dacă are un dosar la comandă, Greblă a răspuns afirmativ. ,,Sigur, eu sunt subiectiv, dar pot să afirm cu tărie, convingerea mea şi nu numai a mea mă refer şi la convingerea plenului CCR care şi-a exprimat opinia într-un document că reţinerea mea pentru 24 de ore s-a făcut exclusiv pentru a pune la punct Curtea Constituţională în unele soluţii pe care le dă şi a vrut să fie atenţionată Curtea Constituţională de cine este şef în această ţară. Îmi puteţi spune ce soluţii pe cine deranja în acea perioadă? În acea perioadă CCR a analizat constituţionalitatea celor 3 legi cunoscute ca Big Brother. Curtea le-a declarat pe toate 3 ca neconstituţionale. Acest lucru a deranjat! Au deranjat serviciile? SRI! şi DNA! care public au luat atitudine, cea mai evidentă a luat-o Maior, dar şi Coldea şi Kovesi. Maior spunând: voi şti de acum încolo pe cine să arăt cu degetul dacă se va întâmpla în această ţară dând referire la faptul că noi am declarat… cea de-a treia lege Big Brother”, a mai arătat fostul judecător al CCR.

loading...
Loading...

Citește și

Lumină, doar de la lumânare! După ce i s-a furat cablul de curent, un localnic sărac din Berlești a ajuns să fie tot el cercetat de poliție!

Un echipaj de poliție din Berlești s-a prezentat, săpămâna trecută, la locuința unui cetățean cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: