Sentință ȘOC! Complexul Energetic Oltenia, condamnat de judecătorii din Târgu-Jiu

Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au stabilit, ieri, prima sentință în dosarul de ucidere din culpă întocmit după accidentul mortal care a avut loc la începutul anului 2015, la fosta Termocentrală Turceni. Complexul Energetic Oltenia a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și ”neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, alături de doi salariați: Vlăduț Paliu și Constantin Năboiu. CEO a primit o amendă penală în valoare de 375.000 de lei, la care se adaugă și daunele morale.

 

”Condamnă inculpata S.C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. la pedeapsa de 300.000 lei amendă penală, echivalentul a 200 zile-amendă înmulţit cu suma de 1.500 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Condamnă inculpata S.C. COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. la pedeapsa de 225.000 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile-amendă înmulţit cu suma de 1.500 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în total 375.000 lei amendă penală, echivalentul a 250 zile-amendă înmulţit cu suma de 1.500 lei corespunzătoare unei zile-amendă, ce se va executa în condiţiile art. 559 Cod pr. pen. (…) Admite în parte acţiunile civile exercitate de către părţile civile, numai în ceea ce priveşte daunele morale şi obligă în solidar inculpaţii să plătească, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale, câte 100.000 lei pentru fiecare dintre părţile civile”, a decis Judecătoria Târgu-Jiu.

Decizia nu este definitivă

”Faptele inculpatei persoană juridică, Complexul Energetic Oltenia, care, în calitate de angajator nu a luat măsurile legale de sănătate și securitate în muncă, în sensul că nu a întocmit instrucțiuni proprii pentru a instrui lucrătorii cu privire la modul de lucru, în cazul în care cărbunele este înghețat, vagoanele nu se pot descărca complet și în ce situații se pot reintroduce în tunelul de dezgheț și nu a asigurat și controlat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în instrucțiunile existente, încălcând astfel prevederile articolului 13, litera e, din Legea 319/2006, cu modificările ulterioare, aspecte ce au generat accidentul de muncă din data de 7 ianuarie 2015, în urma căruia a decedat o persoană, un angajat, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de articolul 192 și 349, Cod Penal”, au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Accidentul s-a produs la Secţia Combustibil, estacada 1 – linia de descărcare numărul 1, din cadrul Sucursalei Electrocentralei Turceni a CEO. Bărbatul în vârstă de 55 de ani a murit după ce a fost lovit de un bulgăre de cărbune. Acesta era operator descărcător.

Trimiți în judecată au fost și doi angajați ai CEO. Vlăduț Paliu a primit 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare, iar Constantin Năboiu a primit 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare. ”Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Paliu Vlăduț Virgil și Năboiu Constantin, ambii cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 192 și 349, Cod Penal. În fapt s-a reținut că inculpatul Paliu Vlăduț Virgil, care, în calitate de șef de Secție Exploatare Combustibil, estacada 1 – linia CF 1, din cadrul CEO SA, Sucursala Electrocentrale Turceni, nu a luat măsurile legale de sănătate și securitate în muncă, în sensul că a emis dispoziția numărul 3, din 03-12-2014 și totodată, la data de 7 ianuarie 2015, a dispus inculpatului Năboiu Constantin, subordonatul său, ca muncitorul să pătrundă în vagoane pentru descărcarea acestora, în condițiile în care avea cunoștință că este interzis, aspecte ce au generat accidentul de muncă din data de 7 ianuarie 2015, în urma căruia a decedat un angajat. S-a mai reținut că inculpatul Năboiu Constantin, care în calitate de șef de tură în cadrul Secției Exploatare Combustibil, estacada 1 – linia CF 1, din cadrul CEO SA, Sucursala Electrocentrale Turceni, în data de 7 ianuarie 2015, nu a luat măsurile legale de sănătate și securitate în muncă, în sensul că a dispus ca muncitorii subordonați să pătrundă în vagoane pentru descărcarea acestora, în condițiile în care avea cunoștință că este interzis, aspecte ce au generat accidentul de muncă în urma căruia a decedat același angajat”, se precizează în comunicatul Parchetului Local. Parte civilă în proces s-au constituit soția bărbatului decedat și alte trei rude.

loading...
Loading...

Citește și

GOSPODAR CA MINE NU-I! | Primarul Coiculescu de la Arcani a muncit o viață pentru un salon de vânătoare! Casa în care locuiește a primit-o moștenire

Aristică Coiculescu, primarul de Arcani, liberal dar cu dragoste mărturisită pentru PSD, trăiește modest, asta …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: