Show de 100.000 de euro la deschiderea unui parc acvatic într-unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară

Un show de 100.000 de euro va fi organizat, în perioada 17-19 mai, la Botoşani, unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, cu ocazia deschiderii oficiale a parcului de agrement de la Cornişa, care a costat 20 de milioane de euro.
Mai mulţi artişti internaţionali, dar şi din România vor concerta cu ocazia deschiderii oficiale a Parcului Regional de Agrement Cornişa.
Primarul municipiului, Cătălin Flutur, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pe scenă vor urca Dr. Alban, Nana, Natalia Gordienko, Sheyla Bonnick- solista trupei Boney M, dar şi trupele româneşti Holograf, Voltaj sau Proconsul.
De asemenea, vor susţine recitaluri la Botoşani Connect R, Ioana Ignat, Sore sau Feli. Spectacolul este estimat la aproximativ 100.000 de euro, cheltuieli care vor fi acoperite atât din bugetul local, cât şi din sponsorizări.
“Anvergura Parcului Cornişa, care este unic la nivel naţional, merită şi o deschidere pe măsură. Trebuie să facem să audă lumea de acest parc”, a afirmat Flutur, care a precizat că există deja public din Suceava şi Republica Moldova, informează Agerpres.
Aqua Park-ul Cornişa a fost construit în baza unui proiect cofinanţat din bugetul Uniunii Europene, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 20 de milioane de euro, scrie stirileprotv.ro
Noul loc de agrement, construit la marginea oraşului Botoşani, cuprinde bazine de înot interioare şi exterioare, terenuri de tenis şi fotbal, patinoar acoperit, pistă de rafting, amfiteatru în aer liber, spaţii de joacă pentru copii, dar şi un parc care se întinde pe aproape câteva hectare.
sursa: businessmagazin.ro
loading...
Loading...

Citește și

Accident la mall Târgu Jiu! Circulația fost oprită! FOTO

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident în zona Mallului din Târgu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.