Sindicat al salariaților TESA la CE Oltenia!


Un nou sindicat al salariaților Complexului Energetic Oltenia este în curs de înființare, organizația urmând să se afilieze, ulterior, la Federația Națională Mine Energie.
Liderul sindical Alin Munteanu a decis să înființeze acest sindicat la cererea salariaților TESA din compania energetică, în contextul în care, și acesta remarcase că, în urmă cu un an, la negocierile care au avut loc între sindicaliști și administrația CEO, în prezența ministrului Energiei, de la acea vreme, angajații TESA nu au fost reprezentați.

Sindicatul Liber ”Alfa” este cea mai nouă organizație sindicală pe cale să fie înființată în CEO. Deocamdată, în jur de 50 de salariați TESA și-au manifestat intenția de a se înscrie în sindicatul aflat în procedurile de înscriere în registrul special al Judecătoriei Tg-Jiu, după cum susține sindicalistul Alin Munteanu. ”M-am gândit să-i spunem Sindicatul Liber ”Alfa”, pentru că eu sunt președintele Cartel ”Alfa” Gorj și trebuie să urmăm procedura de înființare. În câteva zile, în jur de 50 de salariați ai companiei mi-au spus că doresc să se înscrie în noul sindicat”, a declarat Munteanu.
Liderul sindical a afirmat că e o dorință mai veche a salariaților TESA din companie să aibă propriul sindicat, după ce, anul trecut, în timpul protestului spontan din CEO, la negocierile care au avut loc în prezența ministrului Anton Anton, nimeni nu a făcut vorbire despre angajații TESA, lucru remarcat și de acesta, fiind prezent la acele discuții. ”La acele negocieri, salariaților TESA nu le-a luat nimeni partea și, din acel moment, aceștia și-au dorit un sindicat al lor”, a spus Munteanu.
Președintele Cartel ”Alfa” Gorj a ținut să precizeze că, deși e o oarecare aversiune față de salariați TESA, nu toți aceștia au salarii mari, ba chiar o bună parte dintre ei au clase salariale mici, iar noua organizație sindicală va fi afiliată la FNME.

Loading...

Citește și

A patra zi și jandarmul din Țicleni nu a fost găsit! Ultima informație este că taxiul l-a dus la un club din Timișora

Jandarmul Ionuţ Mădălin Nisipeanu, tânărul de 23 de ani din Țicleni, dispărut de patru zile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.