Sistemul mafiot creat de medicii arestaţi în dosarul permiselor, destructurat de investigatori sub acoperire

undercover1

Dosarul în care mai mulţi medici, asistente medicale, poliţişti şi instructori auto, au probleme penale grave din cauză că ajutau la obţinerea permiselor auto şi a altor acte contra unei şpăgi consistente, scoate la iveală faptul că organele de anchetă şi-au cules probele chiar din interiorul reţelei fără ca vreunul dintre actualii inculpaţi să bănuiască vreun moment cui cereau mită. Mai mulţi investigatori sub acoperire, printre care şi o femeie, au fost infiltraţi în grupul infracţional şi au cumpărat adeverinţe medicale chiar de la cadrele medicale acum arestate.

vodislav-dana

Investigatori sub acoperire au dat mită pentru fişe medicale

Medicul Elena Băltăreţu-Dinică şi activitatea sa infracţională din dosarul „Mafia permiselor” ocupă mult spaţiu în încheierea şedinţei Tribunalului Bucureşti în urma căreia atât ea cât şi ceilalţi confraţi de cauză au fost reţinuţi 29 de zile. În jurul ei şi a societăţii medicale pe care o conducea, era ţesută o adevărată plasă de medici, alţii decât cei arestaţi, care să-şi pună parafa în fals pe actele medicale care apoi erau vândute contra cost. Un medic specialist de medicină internă, un şef laborator pentru serologia sângelui, un medic de familie, un neurolog şi un medic primar chirurgie, conlucrau, pentru bani, cu dr. Băltăreţu. După ce toată lumea semna şi parafa certificând că cel care primea actele medicale este sănătos tun, ele erau lăsate la un bar din municipiu unde cel care le plătea venea şi le lua.
Pentru a putea proba activitatea ilegală a doctoriţei, precum şi a celorlalte cadre medicale implicate, Serviciul de Investigare a Fraudelor Bucureşti, a introdus în reţea investigatori sub acoperire care au întocmit minuţios procese verbale strângând, sistematic, probe.
Într-unul dintre rapoartele întocmite de poliţistul sub acoperire acesta descrie cum a luat telefonic legătura cu dr. Elena Băltăreţu pentru a stabili o întâlnire în urma căreia au stabilit achiziţionarea unei fişe medicale pentru permisul de conducere. Investigatorului i s-a spus că actul va fi gata în două zile şi îl va putea ridica de la un restaurant din Târgu-Jiu, contra unei sume de bani, evident. În momentul în care poliţistul şi-a ridicat fişa medicală pe ea se regăseau parafele tuturor celor care lucrau cu doctoriţa Băltăreţu, iar el era declarat apt din punct de vedere medical chiar de către ea.

Orbii au primit aviz medical de port armă…

Cele trei asistentele medicale din dosar au picat şi ele în plasa investigatorilor cărora le-au vândut adeverinţe medicale false, întocmite fără ca cineva să fi participat la vreun control medical. Clienţii erau serviţi imediat, în cel mult două zile, fie că intrau în contact cu medicul Elena Băltăreţu, fiul acesteia, Virgil-Vasile, sau asistentele de la cabinetul mamei sale. Cu toţii erau implicaţi în această morişcă ilegală şi ştiau la cine să apeleze pentru a satisface nevoile celor care aveau nevoie de acte medicale, la dosar existând zeci de interceptări telefonice ce dovedesc activitatea infracţională a grupului Băltăreţu.
Medicul oftalmolog  Dana Vodislav era şi ea capul unei reţele identice cu cea a Elenei Băltăreţu şi ca şi ea a intrat în contact cu investigatorii sub acoperire. Un pic mai scrupuloasă din fire, aceasta dispunea efectuarea unui examen oftalmologic superficial, făcut de obicei de o asistentă medicală, restul investigaţiilor fiind inexistente şi fictive. În toate demersurile făcute dr. Vodislav este ajutată de asistentele medicale Elena Răcman şi Adam Eugenia, ambele angajate ale celor două cabinetele pe care medicul le deţine.  Aici se regăsesc certificate medicale în alb, semnate deja de un medic de familie, iar când era nevoie de unul asistentele se îngrijeau  să fie aplicate toate parafele celorlalţi medici, unele aflându-se în posesia lor, ce conlucrau cu Vodislav.
Eugenia Adam ţinea chiar o evidenţă contabilă paralelă notând într-un registru fişele primite de la instructorii auto cu care lucra şi în funcţie de „contribuţia” lor acţionau pentru oferirea sau însuşirea comisioanelor.
Pentru bani au existat chiar şi situaţii în care au eliberat unor persoane cu deficienţe de vedere fişe medicale pentru a reînnoi sau primi permisul de port armă.

…iar persoane sănătoase au fost declarate bolnave

Şi în cazul Vodislav ca şi în celelalte au existat interceptări telefonice, ambientale şi chiar a mesajelor text trimise între membrii reţelei. „Vedete” sunt cele două asistente medicale Elena Răcman şi Eugenia Adam care dau, celor car ele ascultă, detalii generoase despre numărul foarte mare de certificate medicale false, ele chiar fiind mândre şi lăudându-se cu ceea ce pare să fi fost preocuparea lor principală în timpul orelor de serviciu. Cele două au vorbit şi despre sumele de bani care ajung la medici dar şi despre cum se modifică valorile anumitor analize în funcţie scopul la care va servi certificatul medical. Astfel, pentru acordarea gradului de handicap,  valorile analizelor erau mărite pentru ca posesorul certificatului să fie cât mai bolnav în faţa comisiei.

loading...
Loading...

Citește și

Fiul unui miner de la Cariera Peșteana, operat pentru a doua oară! ARE NEVOIE DE AJUTOR!

Tânărul Cristian Ovidiu Marcu, în vârstă de 25 de ani, va suferi o a doua …

3 comentarii

  1. Fratilor,acest caz e fericit dar ce spuneti despre patrnul ”DIDA” care a luat permis de conducere si nu stiea sa se iscaleasca? Aspect cunoscut de politia baia de fier,care il protejaza.Poate fi un pericol pe sosele!!!

  2. mafia permiselor, de ce sunt retinuti doar medici si asistentele medicale si nu si cei 3 militiei, dar mai ales asistentele, ce vina au ele, de ce nu va documentati erau niste simple angajate, ce puteau ele sa nu faca, daca nu faceau ce le ordona doctoritele mergeau acasa si probabil mureau de foame, in ce tara traim, lor lise poate imputa doar naivitatea si ca au urmat niste sfaturi fara sa comenteze gandindu-se la ziua de maine, toate trei sunt la limita subzistentei, uitativa la cei 3 militieni, voua vi se pare normal??????????????

  3. fac pariu ca ele saracele aveau salariul minim pe economie, chiar nu trebuie sa se afle adevarul, erau niste simple angajate care se gandeau la ziua de maine, asa este in nenorocitul asta de gorj, unde ai putea sa-ti gasesti un serviciu, la cati dintre voi daca v-ar ordona patronul ce sa faceti (chiar daca incalcati legea) cati ati refuza sa executati fara intrebari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: