ȘOC! LIDER din CEO: NU am obținut NIMIC pentru salariați


Constantin Crețan e nemulțumit de rezultatul final al negocierilor contractului colectiv de muncă pe 2017. Liderul sindical spune că minerii și energeticienii nu vor câștiga mare lucru în acest an.

Sindicatele și administrația CEO au semnat, luni, actul adițional la contractul colectiv de muncă. Deși au cerut majorări salariale, sindicaliștii nu au reușit să convingă șefii CEO să le acorde bani în plus la salariu angajaților companiei. Constantin Crețan susține că majorarea primelor nu e un mare câștig pentru mineri și energeticieni. „Nu sunt mulțumit nici eu, dar salariații. Am început acest act adițional pe un picior de inegalitate și cu pierdere. Majorarea salariului minim pe economie afectează sporurile. Noi suntem sub salariul minim pe economie raportat la sporuri, iar creșterea salarială este nesemnificativă și nu s-a rezolvat nici problema claselor mici. Primele nu constituie nimic, nu constituie nimic dacă ne raportăm la sume plătite pentru pensionare. Aceste sume de adaos nu influențează cu absolut nimic. Mai mult decât atât, aceste sume nu au crescut colosal de mult. Media de creștere pe un salariat este de aproximativ 70 de lei, ceea ce este foarte puțin, iar influența sporurilor care s-au dus sub salariul minim pe economie este un dezastru. De asemenea, sporurile de carieră nu se oferă corect, nici grupele de muncă, sporul de fidelitate este o făcătură pentru aceia care stau în birouri.”, a declarat liderul Sindicatului Lignitul Oltenia.

loading...
Loading...

Citește și

S-au luat de la o femeie! Cine sunt clubberii care s-au bătut la Caractere! Unul a ajuns în arestul poliției, altul are șase copci în cap!

Doi tineri, șefi ai reprezentanțelor zonale ale unor firme cunoscute, au fost protagoniștii unui scandal …

5 comentarii

  1. Negocierea a fost foarte stlaba din partea sindicatelor, se vede clar acum cat facea un lider,care obtinea tot ce vrea (Condescu), uitati-va la platile compesatorii de la OMV Petrom, care sunt intre 22000 Ron-43000 Ron in sume nete ,in functie de vechime de la 6 luni la 15 ani.

  2. Platile compesatorii la CEO sunt intre 2300 Ron- 13800 Ron iar cei care pleaca la cerere si mai au peste 3 ani pana la pensie primesc 20700 Ron, sume ce sunt de rizorii in comparatie cu alte societati comerciale, sindicatele sunt inexistente si ar trebui voi muncitori sa-l cautati pe Condecu

  3. S-au obtinut functii de inspectori sociali subordonati direct managerului general.Mai bine zis in schimbul noncombatului, al persiflarii a mii de salariati, aceiasi oameni care se erijeaza in lideri de sindicat au acceptat favoruri personale . Metoda securisto-comunista care a dat roade in cei 27 ani de asa zisa libertate, aceea de a-si vinde aproapele pentru un pumn de galbiori nu putea sa dispara in cazul negocierilor CCM si a modului de a scapa de incomozii societatii. Halal conducatori, halal popor asuprit si manevrabil in functie de interese personale si de grupulete!

  4. ne meritam soarta

  5. Suntem niște fraieri.Noi le plătim cotizație iar ei se fac ca ne apară drepturile.Daca le-am tăia și noi cotizație poate se trezesc și se ocupa și de drepturile noastre și mai lasă afacerile propri.Oricum majoritatea au uitat ce este munca sau lipit de scaune plata birouri și li se pere ca sunt sfinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: