Șoc!!! Se întâmplă în Gorj! Un primar a pus sigiliul pe postul de poliție!


Situație fără precedent în județul Gorj, după ce primarul liberal al comunei Albeni, Ionuț Stan, a decis ieri să sigileze postul de poliție din localitate, supărat că acesta pur și simplu funcționează. Primarul a cerut, potrivit localnicilor șocați de situație, constituirea unei comisii locale, apoi printr-o adresă a vrut explicații de la IPJ Gorj pe motiv că poliția ocupă, dar nu ar trebui, spațiul în cauză, ca, în final, să închidă sediul Poliției Albeni. La adresa edilului local s-au făcut, în ultimele luni, mai multe plângeri penale, ce au fost cercetate și de polițiștii din localitate.

Faptul că primarul de Albeni a fost și este în război cu toată lumea din comună nu mai este un secret pentru nimeni. Toți cei care i-au fost prieteni, îi sunt acum dușmani, iar salariații primăriei, fostul medic de la centrul de permanență și o parte din aleși și localnici i-au fost cândva aliați, apoi cei mai mari rivali. Scandalurile politice sunt însă una, dar răfuiala cu poliția din Albeni este de râsul-plânsul. Practic, așa cum a făcut cu o parte dintre subalternii incomozi, Stan a mutat și poliția pe hol. Mai exact, a lăsat polițiștii comunei, în plină iarnă, fără acoperiș deasupra chipiurilor, asta pentru că Stan e primar, și poate.
Localnicii povestesc siderați că primarul a făcut o adresă și a trimis-o la IPJ Gorj, cerând comandantului explicații de ce are poliție în comună și de ce postul de poliție funcționează în acel loc.
Supărat că nu a primit răspunsul dorit, Stan a luat măsuri, a făcut o comisie și s-a prezentat personal să sigileze sediul, fără să țină cont dacă polițiștii au ceva în spațiul revendicat de edilul local.
Rămâne de văzut cum va răspunde IPJ Gorj, astăzi, la problema unică din Albeni.
Mulțumit de gestul făcut, primarul din Albeni fiind în copilărie singurul cu siguranță băiat care nu și-a dorit să se facă polițist, și-a anunțat candidatura din partea PNL la un nou mandat. A menționat chiar că partidul său are oameni ,,bine pregătiți,, care cred în el și care îl girează pentru o candidatură sub sigla acestui partid politic.

loading...
Loading...

Citește și

Pensiunea mezinului primarului de Bustuchin, invizibilă de aproape 12 ani! Terenul concesionat din 2008, închiriat la firme private

Un consilier local liberal din Bustuchin lansează acuzații grave la adresa primarului comunei, Ion Ciocea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.