duminică , 20 octombrie 2019 - 13:25

Societatea civilă cere Guvernului să nu emită ordonanța care reglementează traseismul politic al primarilor

Mai multe organizații neguvernamentale susțin într-o scrisoare deschisă că această modalitate de lucru induce sentimentul că ”unde e lege, e tocmeală”. ”Vă solicităm ferm să renunțați la intenția de a adopta această ordonanță de urgență. Răul făcut democrației și statului de drept pe termen lung este cu mult mai mare decât orice beneficiu temporar, adus unui partid politic aflat la un moment dat la guvernare”, se arată în document.

”Am aflat cu surprindere din mass-media despre intenția Guvernului de a „rezolva problema blocajelor la nivel local” printr-un artificiu legislativ: ordonanța de urgență care suspendă aplicarea unei legi pe perioadă limitată. Deși în Legea 24/ 2000 este stipulată ca posibilă această tehnică de suspendare temporară, semnatarii prezentei scrisori consideră că această modalitate instituțională de a soluționa o criză politică contravine interesului public, atât la nivelul formei (OUG), cât și la nivelul conținutului (încurajarea traseismului politic pentru o perioadă limitată de timp)”, se arată în scrisoarea deschisă. .
Propunerea vicepremierului Liviu Dragnea este ca prevederile legii privind migrația politică a primarilor să fie suspendate timp de 15 zile, timp în care fiecare primar să aleagă din ce partid vrea să facă parte, indiferent pe lista cărei formațiuni a fost ales. Apoi, lucrurile vor reveni la situația de acum, în care un primar își pierde mandatul atunci când demisionează din partidul pe lista căruia a fost ales. ”Această manieră de legiferare este cu totul inacceptabilă. Guvernul dorește să folosească o cale extraordinară de legiferare – ordonanța de urgență, ocolind deopotrivă necesara dezbatere parlamentară și controlul Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este ocolită voința cetățenilor, fără a fi evidentă urgența unei astfel de măsuri. Mai mult, tinde să fie un factor de instabilitate și să încalce principiul securității legislative, unul dintre fundamentele cheie ale statului de drept. Argumentele – sau pretextele – aduse în favoarea inițiativei se referă la apariția unor blocaje ca urmare a desființării unor alianțe și formării unor partide noi. În această situație există o soluție simplă, democratică, de rezolvare a problemei: alegeri anticipate în localitățile respective.
În ceea ce privește perspectiva mai largă, adică problematica migrației politice, dacă guvernul dorește o discuție despre aceasta, poate iniția un proiect de lege supus dezbaterii Parlamentului, plecând de la analiza măsurilor luate în anul 2005 și efectelor acestora”, se mai arată în scrisoare.

sursa: http://www.evz.ro/societatea-civila-cere-guvernului-sa-nu-emita-ordonanta-care-reglementeaza-traseismul-politic-al-primarilor.html

 

 

loading...
Loading...

Citește și

Bancomat distrus la Polovragi!

La data de 20 octombrie a. c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, s-au sesizat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: