Şofer prins de poliţişti beat la volan, de două ori în decurs de șapte ore


Un şofer din Aninoasa a fost prins beat la volan, de două ori, în câteva ore, în comuna Plopșoru. Bărbatul de 51 de ani avea, la prima testare cu etilotestul, o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta nu a renunţat să conducă şi șapte ore mai târziu, în noaptea de miercuri spre joi, a fost prins din nou la volan, în aceeași localitate. Primul control a avut loc miercuri seara. „La data de 12 februarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Plopșoru, având o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost depistat, din nou, de polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, în timp ce conducea același autoturism, având o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și fiind în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, drept care îi fusese suspendat cu câteva ore mai devreme. În ambele cazuri bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de o persoană aflată sub influența alcoolului și care se află în perioada de suspendare a dreptului de a conduce”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

Bărbatul este cercetat în libertate.

Loading...

Citește și

DECIZIE! S-au închis școlile la Prigoria!

Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, a anunțat, joi, că s-a luat decizia, la nivelul Comitetului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.