Şofer rănit grav după ce s-a izbit într-o autoutilitară pe contrasens, la Târgu-Jiu

Un bărbat de 67 de ani, din comuna Lelești, a fost rănit, vineri, în urma unui accident produs în Târgu-Jiu. Acesta a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un târgujian în vârstă de 50 de ani. „Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 67 de ani, din comuna Lelești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Merilor către Barajelor, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar de un bărbat de 50 de ani, din Târgu-Jiu. În urma impactului, conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a suferit leziuni grave și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi se fac verificări pentru a se stabili cu exactitate cauzele accidentului.

Loading...

Citește și

DECIZIE! S-au închis școlile la Prigoria!

Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, a anunțat, joi, că s-a luat decizia, la nivelul Comitetului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.