Șoferii trebuie să aibă mare grijă! Meteorologii, avertizare de ultimă oră

Meteorologii au emis, miercuri, mai multe avertizări cod galben de ceaţă, valabile în 8 judeţe. Vizibilitatea este extrem de scăzută şi se semnalează chiciură. Centrul Infotrafic avertizează că circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de vizibilitate redusă pe Autostrada Soarelui. Astfel, până la ora 11.00, este cod galben de ceaţă în Covasna și Sibiu, ANM anunțând aici și depuneri de chiciură. De asemenea, până la ora 10.00, este cod galben de ceaţă în Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu și Teleorman, iar până la ora 8.00 în zona joasă a județului Mureş.

Ceața reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50.

Centrul Infotrafic avertizează că, miercuri dimineaţă, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de vizibilitate redusă pe Autostrada Soarelui, între Lehliu și Drajna, respectiv între Fetești și Constanța. Ceață este și pe mai multe drumuri rutiere din județele Brăila, Călăraşi, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Mureș, Sibiu și Teleorman, vizibilitatea fiind redusă sub 200 metri și pe alocuri sub 50 de metri.

Pentru reducerea riscului rutier, polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de trafic și de drum. Șoferii trebuie să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.

De asemenea, pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

sursa: stiripesurse.ro

loading...
Loading...

Citește și

OFICIAL: Boza, REVOCAT din funcția de președinte al Directoratului CEO!

Consiliul de Supraveghere a decis, luni, revocarea din funcția de președinte al Directoratului CE Oltenia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.