Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina la Câmpu Mare


O mașină condusă de o femeie de 33 de ani, din orașul Novaci, s-a răsturnat, joi, într-un șanț de pe raza localității Câmpu Mare. Primele verificări au arătat că evenimentul rutier s-a produs, cel mai probabil, din cauza vitezei neadaptate. Șoferița a fost transportată la spital, la scurt timp după producerea accidentului, întrucât în apropiere se afla, întâmplător, un echipaj de la Ambulanță. „Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Scoarța, satul Câmpu Mare, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, care au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă de sex feminin în vârstă de 33 de ani. Din fericire, în momentul impactului, în zonă se deplasa o ambulanță care a surprins evenimentul. Echipajul ambulanței i-a acordat primul ajutor victimei până la sosirea echipajului SMURD care a preluat-o pe femeie în stare de conștiență și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Cărbunești. Echipajul pentru descarcerare a asigurat măsuri de protecție specifice având în vedere că autovehicului în care se afla femeia s-a răsturnat și exista posibilitatea ca în urma unor scurgeri de carburant să se producă și alte situații de urgență”, au precizat reprezentanții ISU Gorj. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. „O femeie de 33 de ani, din Novaci, în timp ce se deplasa din direcția Târgu-Jiu spre Novaci, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul în șanț. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
loading...
Loading...

Citește și

Dezvăluire șocantă în cazul crimei din Piața Centrală Târgu-Jiu! Mesajele pe care le-a postat autorul faptei pe rețelele de socializare, înainte de omor

Bărbatul din Târgu-Cărbunești, arestat preventiv de judecătorii de la Tribunalul Gorj, pe 1 ianuarie, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.