duminică , 15 decembrie 2019 - 1:40

Șoferul care a lovit-o mortal cu mașina pe fosta secretară a Ocolului Silvic Peșteana, eliberat condiționat! VEZI cât a stat în penitenciar


Judecătoria Târgu-Jiu a decis, marți, că Mădălin Leuca, tânărul de 23 de ani, din Turceni, care, în luna mai a anului 2016, a lovit cu autoturismul o femeie de 68 de ani, din comuna Urdari, poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat aproape un an din pedeapsa de doi ani de închisoare, hotărârea nefiind definitivă.

„Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu privind persoana Leuca Lucian Mădălin, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Leuca Lucian Mădălin. (…) Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare”, a stabilit instanța. Tânărul din localitatea Strâmba Jiu a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2017, pentru ucidere din culpă.

„În fapt s-a reţinut că, la data de 10 mai 2016, în timp ce conducea autoturismul personal, pe DJ 674 Urdari, fiind aflat sub influenţa alcoolului, acesta a accidentat mortal o femeie care s-a angajat în traversarea drumului, după care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În ziua sentinței finale, în timp ce se afla la Curtea de Apel Craiova, inculpatul a postat pe Facebook mesajul: ”Azi nu suntem stele, stelele au obiceiul să cadă”. Acesta a lăsat un mesaj pe rețeaua de socializare și după accident, fiind criticat. ”Îmi pare rău, iarăși am făcut-o lată, tre’ să înțelegi, nu ti-aș face rău vreodată!”, a scris acesta. ”Omorâși o femeie mort de beat. Dacă te lasă în libertate, îți promit că o sa îți fac o vizită să vezi și tu ce a simțit femeia când a murit”, a fost reacția unui tânăr din lista acestuia de prieteni.
Femeia lovită de mașină în fața casei sale, a decedat, în urma accidentului. Fosta secretară a Ocolului Silvic Peșteana ieșise la pensie de câțiva ani. Poliția a stabilit că femeia a traversat strada prin loc nepermis, însă și conducătorul auto consumase băuturi alcoolice.

loading...
Loading...

Citește și

Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina la Câmpu Mare

O mașină condusă de o femeie de 33 de ani, din orașul Novaci, s-a răsturnat, …

Un comentariu

  1. ,, aproape un an ,, pentru ca a omorat o femeie ????? Mort de beat ? Misto , la ,, pretul ,, asta poate isi face o pomana si cu el vreo ruda apropiata a femeii .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: