Solicitarea lui Hagi, respinsă la Tribunalul Gorj


Gheorghe Dumitru Hagi, tânărul din Târgu-Jiu, suspectat că ar fi vândut droguri în Gorj, a fost prezentat, miercuri, în fața judecătorilor și le-a solicitat o măsură mai blândă, în timpul procesului. Tribunalul Gorj, care va da prima sentință în acest dosar, i-a respins solicitarea. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Dumitru Gheorghe-Hagi. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a decis instanța.

Astfel, bărbatul s-a întors după gratii. Acesta a fost trimis în judecată, în luna iulie, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind acuzat de trafic de droguri și conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată. Anchetatorii au stabilit că tânărul de 25 de ani ar fi vândut cannabis către consumatori din judeţul Gorj. Pentru prinderea lui și a a altor suspecți au fost efectuate percheziții și în Olt. „La data de 4 iulie, polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj, sub coordonarea unui procuror DIICOT– Biroul Teritorial Gorj, au efectuat șase percheziții domiciliare, în județele Gorj și Olt, într-un dosar penal de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc. Din cercetări a reieșit faptul că un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în perioada 2018 – 4 iulie, ar fi efectuat mai multe operaţiuni cu droguri de risc. Practic, după procurarea cantităţii de droguri, tânărul le-ar fi porţionat, cântărit şi ambalat, iar ulterior le-ar fi vândut către consumatori din judeţul Gorj. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, polițiștii au descoperit 50 de grame de canabis, două grindere, un cântar de precizie, pliculeţe folosite la ambalarea drogurilor şi şase terminale mobile, pe care le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor. (…) La data de 5 iulie, tânărul de 25 de ani a fost prezentat Tribunalului Gorj, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalităţii organizate din Dolj și Olt”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Prima zi fără telefon în trafic a adus primele amenzi usturătoare, în Gorj

Conversaţia telefonică a unor șoferi a fost întreruptă brusc de polițiștii gorjeni, care au aplicat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
error: